La începutul anilor '70, atunci când, după debut, am început să scriu mai ales eseuri şi pagini de critică de dimensiuni reduse, corespunzătoare nevoilor unor reviste cu un spaţiu limitat, am început să mă informez despre literatura română pe care o părăsisem de la terminarea liceului, când, după oarecari ezitări, m-am îndreptat spre filosofie, spre eseul filosofic pe care l-aş fi cultivat şi în cazul că la noi în ţară n-ar fi survenit catastrofa comunismului.

(Să precizez că suntem după apariţia Tezelor din iulie, care au tulburat acut mersul lucrurilor, dar nu la modul catastrofal care li se atribuie azi de unii istoriografi care nu au trăit acel moment istoric. Deşi cuvintele lui Ceauşescu fuseseră foarte clare, el a revenit, la diverse contacte cu scriitorii admonestaţi global, a simţit lipsa lor de entuziasm, ba chiar rezerva unora.

Numai că, acelaşi Partid, din iniţiativa abilului Gh. Gheorghiu-Dej şi a celor din jurul său, încurajase apariţia unei mulţimi de publicaţii în provincie cu profil cultural, pentru a însufleţi pe numeroşii amatori de literatură care se aflau şi dincolo de barierele Capitalei, ceea ce a dus la o diversificare a centrelor de putere, la o diversificare totdeauna benefică, chiar în nenorocire.

Aşa s-a întâmplat la Iaşi, unde muceziteleConvorbiri literare au ajuns în stăpânirea unui lider local, Corneliu Ştefanache, plus o echipă a sa în frunte cu tânărul Al. Dobrescu, dar şi cu foarte activul Mircea Iorgulescu. Tot o consecinţă a descentralizării acesteia relative a fost succesul unui scriitor care se va dovedi important, G. Bălăiţă; poate chiar şi cazul lui Dumitru Popescu să aibă aceeaşi explicaţie.

Oricum, la Cluj şi la Oradea, la Timişoara şi la Sibiu, s-au putut afirma nu doar ca nişte sateliţi ultraobedienţi scriitori ce au schimbat climatul cultural, cu efecte generale, chia