Nu prea există om de teatru care să nu fi fost atras de Hamlet. După spectacolele "Tigrul" şi "Viziuni flamande", Dinu Cernescu a ştiut că Hamletul lui este Ştefan Iordache: "L-am cunoscut imediat ce a terminat Institutul, realizând «Tigrul», primul lui spectacol în Bucureşti. După un timp, după ce s-au adunat noi spectacole făcute împreună, am călătorit în mai toată Europa cu ele. Apoi, tot împreună, am căutat marile adevăruri în piesele lui Shakespeare. Era de aşteptat ca acest drum să lase urme unice în mine. Ce pot să spun eu despre un artist atât de important vieţii mele de teatru? Că era foarte bun e puţin. Că îmi împlinea gândurile - e incomplet. Că avea disciplină e normal la un mare actor. E greu să vorbesc despre el, pentru că Ştefan a fost actorul care a dat o strălucire specială drumului meu în teatru. El, acea flacără numită Ştefan, mi-a luminat bucuria de a fi regizor în timpuri grele şi adânc întunecate".
Montarea din Sala Mică a Teatrului Nottara, în 1974, a fost luată drept neserioasă de comunişti, care au încercat să cenzureze spectacolul, considerându-i pe "Hamlet drogat, pe Ofelia curvă şi pe Polonius homosexual", scrie regizorul Dinu Cernescu, în cartea sa autobiografică.
Ştefan Iordache avea atunci 33 de ani, iar piesa s-a montat când Horia Lovinescu era director al Teatrului Nottara, scenografia purtând semnătura lui Helmut Stürmer. Eleganţa aristocratică a făcut loc unei energii vulcanice în Hamletul lui Ştefan Iordache. "Am încercat doar să-l joc pe Hamlet", mărturisea actorul, care o avea alături pe Anda Caropol, în rolul Ofeliei.
"Mă gândesc la ieşirea din scenă de când am început teatrul. De aceea şi muncesc atât de mult, nu vreau să cred că am ajuns la capătul drumului... Mulţi oameni îşi doresc să moară în somn, dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt c
