De 5-6 ani, mai exact de la ”Cearta intelectualilor”, când motivarea președintelui juriului ASPRO, Adrian Marino, la premiul acordat lui Andrei Pleșu a dat semnalul de luptă, scriitorii, universitarii, criticii se grupează și se regrupează într-o bătălie care are deja o durată mult mai lungă decât se putea anticipa inițial.

De la stadiul de ”ceartă” a trecut la cel de ”război” – în primul rând tocmai datorită acestei durate, iar apoi pentru că în dispută a intrat și un laureat al premiului Nobel, ceea ce scoate subiectul din mediile exclusiv intelectualiste, captând atenția unui public mult mai larg. De data aceasta scânteia a pornit de la ”dialogul” de la Ateneu, dintre Gabriel Liiceanu și Herta Muller, televizat, disponibil și pe internet, și în care protagoniștii și-au lăsat mănușile la marginea ringului. Nu o să fac o listă acum a reacțiilor care au urmat. Ar fi mult prea lungă și nu am vreo siguranță că le-am citit pe poate. Discursul a atins însă două teme majore: 1. pasivitatea (neimplicarea) intelectualilor în perioada comunistă a fost un act de rezistență sau un pretext de a se justifica în fața opiniei publice (și a propriei stime de sine) compromisurile făcute; 2. necesitatea unei intelectualități asumate de stânga.

La punctul 2, dezbaterea e în plină desfășurare pe Criticatac.ro (cu reacții inclusiv aici, pe VoxPublica). Vă las plăcerea de a o urmări acolo (și aici). Mai interesantă mi se pare prima temă, care are implicații mai mult decât pur și simplu istorice.

Astăzi, Mircea Cărtărescu a publicat în ”EVZ” un nou răspuns pentru Herta Muller. În esență, Mircea Cărtărescu arată că este nedrept ca el să fie pus pe același palier cu personaje precum Eugen Barbu, Păunescu, Vadim și întreaga cohortă de lăudători și profitori direcți ai fostului regim. Cu atât mai mult cu cât el a refuzat să colaboreze cu Securitatea, iar scrierile lui din