Ghici, ghicitoarea mea: există ceva la fel de sau chiar mai rău decât cultura McDonalds? Da, există, are aceeaşi putere de seducţie, dacă nu mai mare, şi se numeşte cultura Coca-Cola. Este (alături de muzica rock, bucătăria rapidă, blugii şi filmele hollywoodiene) una dintre faţetele "imperialismului cultural american" - impunerea tipului de consum şi a gusturilor americane în restul lumii.
Sintagma pare a fi fost creată în 1990 de un scriitor german, Rolf Winter, în bestsellerul, netradus în româneşte, "Impertinenţa americană - Die amerikanische Zumutung" (despre "Coca-Colonizare" se vorbea, în schimb, încă din 1950) şi sintetizează în cel mai înalt grad legătura dintre globalizare, publicitatea agresivă şi sărăcirea, prin omogenizare, a preferinţelor şi deprinderilor. Peste tot pe unde a ajuns (şi a ajuns în peste 200 de ţări), băutura gazoasă inventată de John Pemberton a fost vârful de lance al consumismului (în România, să ne amintim, Coca-Cola nu exista înainte de 1989).
Cea mai bună definiţie a culturii Coca-Cola a fost dată de un francez anonim, pe un forum: "La culture coca-cola, la culture de la mal bouffe, culture du fric et peu importe les moyens, culture du mal être, culture de l'inculture, culture capitaliste. Sois idiot et achète!" ("Cultura coca-cola, cultura mâncării proaste, cultura banului obţinut prin orice mijloace, cultura traiului nesănătos, cultura inculturii, cultura capitalistă. Fii idiot şi cumpără!"). Iar definiţia este însoţită de un afiş propagandistic cu tătuca Lenin pe fundalul unui steag roşu - nu roşu bolşevic, ci roşu Coca-Cola.
Dar cultura Coca-Cola nu înseamnă doar popcultură, atotcotropitoarea cultură de masă: sintagma desemnează de asemenea cultura corporatistă, internă, a firmei din Atlanta care deţine cel mai puternic brand din lume, înconjurat de o aură aproape mistică. Setul de reguli de
