…bun, imi veti reprosa acum ca, in primele doua cazuri, folosesc numele unor lideri de partid, cate vreme in ultimul (dar nu cel din urma), intrebuintez numele partidului. Nu e corect! Asa e. Nu e corect – si sunt primul care regreta. Mi-as fi dorit ca PDL sa aiba “o fata”, o personalitate. Nu, nu mi-as si fi dorit ca PDL sa devina “partidul lui Basescu” sau partidul lui Icsulescu, dupa cum nu m-am bucurat cand in PNL a disparut multitudinea vocilor care-l diferentiau atat de PSD cat si de PDL. Mi-as fi dorit insa ca PDL sa aiba o identitate, un chip, ceva la care sa te poti raporta fara a avea senzatia ca incerci sa modelezi aerul sau apa. Aici e vorba de personalitatea partidului, nu de personalitatea lui Ponta, Antonescu sau Boc.
Revenind. Ponta are sanse, Antonescu n-are, iar despre PDL nici n-are rost sa vorbim – un partid fara chip n-are cum avea sanse.
Sa recapitulam: dupa luni de lancezeala imaginativa, Basescu zvacneste din nou, luand prin surprindere o opozitie motzaind cu undita in mana. NU promulga Legea pensiilor, trimitand-o inapoi in Parlament, pentru o gaselnitza (corecta juridic) cu iz populist. Nu rupe nici pisica in doua, dar nici n-o mai lasa sa alerge de capul ei. Ii rupe doar spinarea de gardul vecinului si-o lasa acolo, atarnata.
Dan Voiculescu face cat il duce si pe el capul (uneori mai intreb cum a reusit omul asta sa-si cladeasca imperiul, pentru ca si alegerea unor subordonati buni presupune o anumita inteligenta): il acuza pe Basescu de … lasitate. Asta e, omul nu poate sari mai departe de propria-i umbra logica. Ce face Antonescu? Antonescu, intr-un deja inceput de traditie, nu face nimic. Il lasa pe Mihai Voicu la inaintare, repetand aceleasi elucubratii, nici confirmate, nici infirmate. De ce? Nu stiu si, sincer sa fiu, nici nu ma intereseaza. Ma intereseaza doar lipsa puterii de reactie rapida – decisiva pentru un
