Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Aglomeraţia din grădiniţe, sancţionată de Protecţia Consumatorilor

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 · ·

Grădiniţele nu oferă părinţilor contracte, omit să precizeze costurile şi comisioanele, nu respectă valorile calorice şi nutritive din hrană şi obligă copiii să doarmă câte doi în pat.

Cea mai mare grădiniţă din oraş întâmpină o problemă majoră: are mai mulţi copii înscrişi decât prevede legea - câte 25-30 la clasă, în loc de 20. „Nu am putut să-i refuzăm pe părinţi la înscriere. Spaţiul este mic în raport cu numărul de copii, iar singura soluţie a fost ca părinţii să-i ia acasă la prânz“, a explicat Georgeta Adam, directorul grădiniţei cu program prelungit de stat Steluţele Mării. Ea a mai spus că îi este greu să fie în conformitate cu toate legile. „Putem să dăm spaţiilor triplă funcţionalitate. Dimineaţa învaţă acolo, la prânz doarme pe patul pliant în sala de clasă, iar apoi se strânge pentru a-i oferi loc de joacă până vine părintele să-l ia acasă“, a mai spus Georgeta Adam.

Mai mulţi în pat

Măsura directorului de la Grădiniţa Steluţele Mării nu a fost agreată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Constanţa.

„Legea spune că trebuie să fie 20 în grupă şi aşteptăm ca fiecare director să remedieze situaţia“, a declarat comisarul-şef Dionisie Culeţu al CRPC Constanţa.

Printre neregulile descoperite la controlul grădiniţelor de stat şi particulare din judeţ se numără lipsa contractelor încheiate între grădiniţă şi părinte, mobilier exfoliat, mai mulţi copii care dorm într-un pat. „Dulapurile din grădiniţile sancţionate erau exfoliate, iar la repararea scaunelor au fost folosite cuie strâmbe şi ruginite“, a declarat Cristina Rus, comisar la Protecţia Consumatorilor.

Probleme au fost semnalate şi în alimentaţia copiilor. „Nu este respectată varietatea meniului. Copiii se hrănesc cu doar câteva feluri de mâncare timp îndelungat“, a mai spus Rus.

Nemulţumiri pentru corn şi lapte

La consilierea de l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°