Îl întreb dacă se uită la filmele thriller, la filmele cu criminali. "Mă mai uit la astfel de filme poliţiste cu criminali, le vizionez cu zâmbetul în colţul gurii. Nu se prea potriveşte cu munca reală a poliţistului zbuciumându-se să-l bage în cătuşe pe criminal".

Colonelul în rezervă Dan Antonescu, cel care ani lungi a condus Serviciul omoruri al Poliţiei, bărbat frumos, modern îmbrăcat, cu păr mai lung prins într-o codiţă, înalt şi atletic, privire scotocitoare şi deşteaptă, toate acestea făcându-mă să-l numesc Steven Segal, cunoscuta vedetă de film americană, spaimă a infractorilor şi ucigaşilor. Îl întreb dacă atunci când îi înlănţuie mâinile criminalului cu brăţara cătuşelor acesta e violent în nota bestialităţii cu care a omorât oameni. Şi-l mai zgândăresc să spună dacă prinzând un criminal de o ferocitate îngrozitoare, care a măcelărit un om, nu-i vine poliţistului să-i dea una în bot de revoltă.

"În general, criminalii erau cuprinşi de tremurat când auzeau numele Serviciului omoruri, care era recunoscut ca valoare şi prin faptul că soluţionase 95% din infracţiunile cu luarea vieţii, adică omorurile. Bineînţeles că suntem oameni şi ne cuprinde revolta când vedem grozăviile de la scena unde au făptuit crima şi noi, poliţiştii, murmurăm, când îi prindem îi dăm de pereţi. Numai că atunci când îi ai în faţă pe criminali ştii că ai făcut un dosar beton cu probe de vinovăţie de neclintit, aşa că eu îi loveam cu pixul şi ştiam că trebuie să fiu relaxat, având în vedere că ucigaşul din faţă o să stea 15-20 de ani sau toată viaţa în puşcărie pentru crimă.

Criminalul Passaris care a omorât fără să clipească cu gloanţele doi oameni nevinovaţi din Casa de schimb valutar, în timpul anchetei se uita la mine şi spunea, «dacă aş avea un pistol, acum te-aş împuşca poliţistule!» I-am răspuns: dar n-ai pistol, ai cătuşe. Brava şi când fusese