Oficialii campioanei României, HCM Constanţa, au decis joi seara: sîrbul Jovica Cvetkovici, cel care a pregătit echipa în ultimele două luni, a fost demis.
Evoluţiile slabe ale formaţiei timp i-au făcut pe oamenii de decizie din club să ia această soluţie radicală. "Echipa nu joacă nimic. Am ajuns să ne chinuim în campionat cu Satu Mare şi cu Cluj, iar în Liga Campionilor am fost ciuca bătăilor", au spus oficialii. De altfel, la antrenamentul de vineri dimineaţa, jucătorii au fost informaţi de decizie, Cvetkovici nefiind prezent la sală.
HCM Constanţa va juca duminică al treilea meci din grupa D a Ligii Campionilor, în deplasare, cu Ciudad Real, fosta campioana a Europei. Stafful tehnic va fi format de Eden Hairi (principal) şi Alexandru Buligan (secund).