Cu doar doi ani înaintea izbucnirii răscoalei antiarendăşeşti "de inspiraţie revoluţionară" din 1907, abilul om politic Take Ionescu s-a gândit că a sosit timpul să-i intre pe sub piele "Neamţului", cum îl numea în cercul său de intimi pe Regele Carol I. Urmărea ca, pe o cale ocolită, să preia conducerea Partidului Conservator. Gheorghe Cantacuzino, supranumit, pentru averea sa imensă, "Nababul", nu mai putea rezista multă vreme în fruntea partidului: acordând azil politic "piraţilor de pe vasul Potemkin", dezonorase ţara şi stârnise mânia ţarului Nicolae al II-lea.

Anticipând deznodământul, adică debarcarea "boierului", marele orator şi om politic 1-a însărcinat pe Jean Lahovary, tatăl principesei Martha Bibescu şi un apropiat al său, să obţină de la Rege aprobarea unei expoziţii jubiliare. Sensibil la măguleli, pe motiv că i se cuveneau, dar şi foarte susceptibil, Suveranul s-a interesat cine este iniţiatorul unei manifestaţiuni de o asemenea amploare, pe care nici Imperiul Otoman nu şi-o putuse permite. "Guvernul, Sire", i-a răspuns Jean Lahovary. "Bine, dar cine este emi¬nenţa cenuşie?" "Recunoştinţa poporului, Sire. Take a auzit-o şi m-a însărcinat să o fac cunoscută Majestăţii Voastre". "Va ajunge departe acest popor", a remarcat Regele zâmbind acru, pentru că binevoitorii îl avertizaseră că Take afirmase: "Neamţul nu mă vrea, dar am să-i forţez mâna".

Câteva zile mai târziu, în şedinţa din 3 mai 1905, Adunarea Deputaţilor a votat proiectul de lege prin care guvernul conservator era autorizat să organizeze o "Expoziţiune Naţională la care, sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente, au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine". Sena¬tul a votat proiectul în 5 mai 1905, dar după dezbateri stânjenite de pers¬pectiva ascensiunii lui Take Ionescu, pe care vechea gardă din ambele tabe¬re nu o vedea cu ochi buni. Totuşi, "fe