Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii cer justificarea cotei de asociere dintre Primărie şi “Grup Corint”

Publicat in Alba24, vineri 8 octombrie 2010 ·

Reprezentanţii PNL Alba solicită Consiliului Local întocmirea unui raport detaliat privind contractul de asociere dintre Primărie şi “Grup Corint”, societatea care administrează Traseul Celor Trei Fortificaţii. Proiectul de hotărâre iniţiat de liberali a fost depus astăzi, iar primarul Mircea Hava are termen 30 de zile să prezinte toate aceste informaţii.

După ce, săptămâna trecută, reprezentanţii PNL şi-au manifestat nemulţumirile în legătură cu această asociere pe care o consideră paguboasă pentru comunitate, in ultima şedinţă, ei s-au arătat fermi pe poziţii şi hotărâţi să-şi concretizeze demersurile. Liberalii cer Primăriei explicarea temeiului juridic în baza căruia a fost instituită taxa de acces pe domeniul public şi care au fost criteriile conform cărora s-a stabilit cuantumul acesteia: “Este important ca municipalitatea să justifice această taxă. Solicităm un raport pe care primarul să îl înainteze Consiliului Local”, susţine purtătorul de cuvânt al PNL Alba, Angelica Mocan. În conţinutul raportului, Primăria Alba va trebui să prezinte planul şi calendarul investiţional asumat de “Grup Corint”, dar şi dovada îndeplinirii acestor obligaţii la termenele şi în condiţiile asumate, pe faze de execuţie. În egală măsură, Consiliul Local va trebui să prezinte documentele justificative în care să rezulte finanţarea integrală a investiţiilor, dar şi avizele şi acordurile legale necesare obţinute de firma contractată. În opinia liberalilor, nu este normal ca în urma acestei asocieri doar 10% din bani să intre în bugetul local, iar 90% în buzunarele firmei. Primăria va trebui să explice această modalitate de calcul, dar şi criteriile care au stat la baza determinării cotei de asociere.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=1925

Reprezentanţii PNL Alba solicită Consiliului Local întocmirea unui raport detaliat privind contractul de asociere dintre Primărie ş

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 49 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 54 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 21 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 49 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 38 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°