Valery Oişteanu afirmă, cu orice prilej, că, pentru a fi un poet adevărat, trebuie să duci o viaţă interesantă. Stabilitatea spaţială şi rutina temporală, care marchează existenţa omului comun, alungă poezia. Scriitori ca Hemingway sau Conrad au căutat experienţa-limită, adică aventura. Valery Oişteanu nu este un aventurier, ci un explorator. Călătoreşte mult, pînă la marginile lumii, citeşte autori ieşiţi din comun, discută aprins cu oameni neliniştiţi, asemeni lui, caută să atingă, dacă nu să şi pătrundă, toate misterele erotismului, se mişcă dezinvolt în spaţiul artei contemporane, ca un autentic connoisseur, un ingenios autor şi un avizat comentator. Toate aceste experienţe s-au condensat în dense volume de versuri, dintre care cel mai recent este Perks in Purgatory (Privilegiile purgatoriului, traducere românească de Nadia Bronstein, Editura Paralela 45, 2010). Deşi calitatea poeziei sale îi confirmă valabilitatea metodei, Valery Oişteanu ar trebui, totuşi, să fie mai precaut atunci cînd propune, influenţat, probabil, de Kant, stilul lui de viaţă ca regulă generală. Există şi oameni introvertiţi ale căror experienţe, deşi pur interioare, nu sînt mai puţin fertile. Emily Dickinson nu a ieşit din casa ei din Amherst nici măcar pentru a face shopping, cu atît mai puţin pentru a vedea frumuseţile lumii şi ale artei, sau pentru a se implica în dezbateri cu confraţii. Formarea intelectuală a lui Valery Oişteanu a beneficiat din plin de deschiderea culturală a României din anii 1964-1970. A fost, pe vremea aceea, apropiat de grupul „oniricilor“ şi de Gellu Naum, supravieţuitorul suprarealismului. Şi-a însuşit cu entuziasm moştenirea lăsată de avangarda istorică, cu rădăcini în România. A plecat la timp, înainte de reinstalarea marasmului, şi s-a stabilit în East Village, în sud-estul insulei Manhattan (Lower East Side), tocmai cînd acest cartier devenise, succed