Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR a făcut spectacol cu Armătura Zalău

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 ·

CFR Cluj a învins cu scorul de 5-0 pe Armătura Zalău, într-un meci amical disputat pe stadionul CUG. Golurile trupei lui Cîrţu au fost marcate de Kone, Bud (trei) şi Tony, din penalty

Aproximativ 300 de suporteri au venit pe stadionul „CUG” pentru a încuraja rezervele lui Sorin Cîrţu, în amicalul cu Armătura Zalău. Acesta a trimis în teren un unsprezece care deşi nu joacă regulat pentru CFR s-au distrat cu modesta formaţie sălăjeană, cel puţin în partea secundă.

„Sorinaccio” a fost un pachet de nervi pe margine şi a reacţionat la fiecare fază ratată a elevilor săi, iar când aceştia au pierdut mingi uşoare la mijlocul terenului, nu a ezitat nici să lovească plasticul de pe micuţa bancă pe care stătea alături de directorul sportiv Sandu Matei. Apoi, spre finalul părţii a doua chiar s-a distrat la "căruţa" de ocazii a băieţilor săi. În prima repriză, tehnicianul a trimis în teren următorul unsprezece: Peskovici- Tony, Piccolo, Diogo, Veloso- Kone, Kivuvu, Costa, Bastos, De Zerbi, Bjelanovici.

Tony a ratat prima ocazie de gol după o combinaţie cu De Zerbi, cel care a smuls ropote de aplauze la unele atingeri ale mingii, dar a stârnit şi reacţii de nemulţumire, când a dat dovadă de egoism. Emmanuel Kone a deschis scorul după o pasă a aceluiaşi italian, pentru ca Bastos să rateze până la pauză o altă ocazie de gol, după un şut spectaculos, de la 25 de metri.

În partea a doua, poarta a fost preluată de Stăncioiu şi a intrat Bud, care l-a înlocuit pe Bjelanovici, foarte şters, iar fostul medieşean a majorat diferenţa cu un lob peste portarul zălăuan, după ce în prealabil a ratat singur cu goal-keeperul oaspeţilor. Apoi, Tony a executat un penalty şi a dus scorul la 3-0.

Apoi a intrat şi Ramon în locul lui De Zerbi, iar zălăuanii nu au mai contat deloc în atac, clujenii exasperându-şi suporterii cu ratările. Acelaşi Bud a marcat din nou cu o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 59 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 56 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°