Când citesc un contract, mai ales unul de editare sau de colaborare, îmi dau seama cât dispreţ e pentru munca scriitoricească şi cât de puţin valorează un autor. Ni se induce acolo - din formulările, din raportul cantitativ dintre obligaţiile tale şi obligaţiile lui, ca să nu mai spun de ce anume prevăd acele paragrafe, din locurile lăsate libere urmând a fi completate ulterior (ca din întâmplare, cuantumul care îţi revine din prestarea muncii tale urmeaază a fi completat mai târziu! ) şi din inflexibilitatea părţii celeilalte - că suntem priviţi, trataţi ca nişte handicapaţi care se multumesc cu orice.

Eşti deposedat de un bun, de o proprietate pe un număr impresionant de ani (contractele nu se încurcă pe un an, pe un manuscris, ci pe 15-25 de ani) în schimbul prafului de pe tobă. Ţi se mai inoculează ideea că ţi se face o favoare, că în marea sa mărinimie negustorul de marfă spirituală te scapă de ceva ce te strâmtora oferindu-ţi pentru asta şi câţiva bănuţi.

Am primit şi eu, asemenea multor alţi autori, propunerea-contract de a fi salvat, de a ieşi din sărăcie şi din anonimat de către o difuzare virtuală. În esenţă, lucrurile stau cam aşa: eu trimit cartea sau cărţile în format electronic, pdf, îmi întocmesc o fişă de prezentare inclusiv cu fotografii - se sugerează cât mai atrăgătoare pentru virtualul cumpărător -, dumneai, madam difuzare, îmi pune cartea pe net, într-o vastă reţea planetară, şi de aici, dacă am valoare şi noroc, nu fac decât să aştept să curgă banii rezultaţi din vânzarea on-line a cărţii. Din preţul de vânzare îmi revin 10 procente după ce se scad TVA şi timbrul literar.

O carte tipărită pe hârtie să zicem că are un preţ de 10 euro. Pe format electronic - nu poate fi mai mare de 5. Aşadar, mă îmbogăţesc la fiecare exemplar cu 0,5 euro, din care evident se mai scad cele aferente conform contractului. Impozitu