La o întâlnire cu primarii de comune ai PDL, la Poiana Brașov, premierul Emil Boc le-a cerut astăzi acestora să devină portavocile guvernului în sate ca să le transmită oamenilor „ceea ce nu pot vedea la televiziunile mogulilor”. Sursa: MEDIAFAX
În schimb, liderul PDL le-a promis aleșilor propriului partid „sprijin” să-și poată respecta promisiunile electorale. Cel mai recent „sprijin” a fost parafat pe 1 octombrie, când s-a publicat în Monitorul Oficial una din hotărârile de guvern prin care administrațiilor locale le-au fost alocate 310 milioane de lei pentru canalizare, infrastructură și baze sportive.
Lecții de comunicare cu Emil Boc
„Dumneavoastră puteţi să le transmiteţi oamenilor ceea ce nu pot vedea şi auzi de la cele două televiziuni ale mogulilor. Şi anume că pensiile prin noua lege nu scad şi că sunt semne bune în economie care ne arată că suntem pe drumul cel bun”, și-a instruit Boc primarii.
Din lecția de comunicare n-a lipsit nici teza nevinovăției PDL în fața crizei – „PDL nu este vinovat pentru că în 2008 prin deciziile iresponsabile ale Guvernului Tăriceanu s-au agravat condiţiile în care a evoluat criza în 2009 şi 2010 în România” - și nici cea a învinovățirii adversarilor politici – „Pensionarii trebuie să ştie că aceia care au apărat cu îndârjire pensiile de lux, în frunte cu pensiile parlamentarilor, au fost Ponta, Antonescu, PSD şi PNL”, a arătat Boc.
Miniștrii pun bugetele pe masa primarilor
În compensație, premierul a promis „sprijin pentru concretizarea promisiunilor electorale” înainte de alegerile din 2012, dar și-a trimis aleșii să acceseze în acest sens și fonduri europene: „Cei care ştiu să atragă fonduri europene vor avea un câştig suplimentar şi din punct de vedere politic”, a mai spus Boc.
La întâlnirea cu primarii de comune de la Poiana Brașov participă atât conducerea PDL, cât și miniș