Şeful statului a solicitat stabilirea vârstei standard de pensionare pentru femei la 63 de ani
"Realitatea socială din România ne arată că femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii''
"Noua lege creşte vârsta de pensionare pentru bărbaţi cu 3 ani, iar pentru femei cu 7 ani''
Preşedintele Traian Băsescu a hotărât, ieri, să retrimită Parlamentului Legea sistemului unitar de pensii publice, solicitând stabilirea vârstei standard de pensionare la 63 de ani pentru femei. Băsescu a menţionat că legea a venit la promulgare după ce a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională şi a fost semnată de ambii preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, astfel că "din punct de vedere al legalităţii, nu am nicio observaţie asupra legii", a precizat Traian Băsescu.
Pe de altă parte, acesta a spus că la nivelul Administraţiei prezidenţiale a fost analizată legea, iar la articolul 53 alineatul 1 a constatat că se instituie vârsta standard de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani, ceea ce nu este în concordanţă cu realitatea socială."Sunt un susţinător fără rezerve al egalităţii de şanse, dar şi al egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi", a adăugat şeful statului. Cu toate acestea, preşedintele Băsescu a precizat că nu poate să nu analizeze realităţile socio-economice şi să constate că femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii. "Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România", a mai spus şeful statului.
Acesta a menţionat că, de altfel, şi legea trimisă la promulgare, la articolul 57