Nimeni nu se dă bătut în faţa greutăţilor vieţii. Poate doar cei slabi, care nu înţeleg sensul acestui bun ce ni s-a dat. Viaţa. Oare, de ce a devenit, la noi, greu de suportat?

Din '90 încoace, suntem un popor de însinguraţi, de rătăcitori fără speranţă prin iţele unui prelungit "episod" politic, un fel de mega-serial al erorilor sau şmecheriilor fostei şi actualei puteri politice. Unii - poate chiar personaje cu greutate din istoria recentă a creşterii aparente şi a descreşterii fără precedent, până la lichidare, a puterii economice a României - s-au grăbit să numească tot acest şir de ani dezastruoşi tranziţie. Şi uite aşa a fost rezolvată problema barierelor, dramelor, eşecurilor politice, economice şi sociale care se cereau justificate. Ne întrebăm, însă, ce va mai urma după mai mult de două decenii de neîntreruptă tranziţie? După cum arată vremurile şi cei ce ne conduc, suntem extrem de vulnerabili la schimbări spectaculoase, pentru o viaţă mai bună. Cu alte cuvinte, am devenit, subit… nostalgici. Ca atare, suntem îndemnaţi să rămânem blocaţi în tranziţie. Dacă o mai suportă cineva. Cu toate că nu se întrevede nicio şansă de a scăpa de amărăciunile care ne sunt livrate pe bandă rulantă.

Am ajuns a fi trăitori pe un pământ înstrăinat. Într-o fostă pădure incendiată. Asistăm, derutaţi, debusolaţi şi intimidaţi, la un exerciţiu de exterminare a populaţiei. Să fie doar simulare?!

Chiar şi atunci când "Zeii" Olimpului nostru din Carpaţi ne trimit, neîncetat, fulgerele deciziei lor arbitrare, împroşcându-ne cu zoaia păcatelor proprii?! Un istoric îmi spunea, zilele trecute, că, luând în calcul procentul greşelilor de guvernare, din anii '90 şi până astăzi, privatizările nejustificate şi falimentul economic, era previzibil momentul sărăciei şi al disperării românilor. De fapt, nu trebuie să fii neapărat istoric, analist politic ori economic pentr