Principalele cauze sunt creşterea preţului materiei prime la bursa de mărfuri, stoparea exporturilor din Rusia şi anul agricol capricios
În plus, majorarea taxelor şi creşterea preţului la utilităţi umflă cu câteva procente preţurile alimentelor
Frumosu: Pe lângă faptul că vom plăti mai mult pe produsele alimentare, vom mânca şi mai nesănătos
Preţul alimentelor de bază ar putea creşte cu 8-10%, potrivit unor prime estimări ale ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără. "Este posibil să fie o reajustare de preţuri, dar nu la cele care se vorbesc, şi eu am vorbit de vreo 8 până la 10%. Dar luaţi-o, vă rog, ca o presupunere la această dată, rezultatul final vi-l dau după analizele din minister", a declarat ministrul Agriculturii, după şedinţa Guvernului de miercuri. Ministrul a precizat că prin reajustarea de preţuri se referă la alimentele de bază. Valeriu Tabără a mai arătat că de multe ori preţul de vânzare al acestor alimente nu se justifică, iar acest lucru este cauzat şi de faptul că unii comercianţi nu respectă Codul de bune practici în vigoare.
Pe de altă parte, patronatele din domeniu cât şi sindicatele susţin că există cel puţin 5 motive principale pentru care preţul alimentelor va creşte. "Preţurile vor creşte până la finele anului la toate produsele alimentare. Acest fapt se datorează în principal fiscalităţii excesive, lipsa subvenţiilor, creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi de alţi factori externi şi climatici, de care piaţa românească este legată'', a declarat, pentru Curierul Naţional, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu.
Dragoş Frumosu consideră că majorarea preţului la pâine şi ulei este inevitabilă, atât timp cât preţul materiilor prime a crescut atât pe plan intern, cât şi internaţional.
Scumpirea materiei prime la bursa de mărfuri
"