Oare de câte ori nu am încercat în copilărie să mergem drept, într-un echilibru fragil, pe o bordură – o provocare juvenilă, naivă, prin care exersam mersul în linie dreaptă. Era un joc, dar şi un test pe care fiecare îl vedea ca pe o mică încercare de a-şi menţine echilibrul. De la o vreme, în acest „joc“ zilnic al adulţilor, toate sunt la marginea bordurii. Un subiect la modă, de altfel. De ani de zile, dacă ne gândim că avem peste tot borduri noi la drumuri vechi. Dar vara aceasta a fost mai mult ca oricând o altă demonstraţie de mers pe bordură în mai multe domenii. Dacă ne referim la sezonul estival, realizăm că doar pe litoralul românesc au murit peştii, doar la noi unii dintre aceşti peşti erau otrăvitori şi doar în acest an radiaţiile solare erau periculoase. Care a fost consecinţa? Mult mai puţini turişti au venit la mare şi în continuare facem o reclamă indirectă cu multă nonşalanţă litoralului bulgăresc. (...)

În acelaşi sens, şi lumea medicală românească este într-o continuă (şi de acum tradiţională) încercare de a merge pe o bordură extrem de îngustă. Preţul medicamentelor după actuala grilă obligă „c Publicitate umpărătorul“ să bage mai adânc mâna în buzunar, programele naţionale se „condensează“, primăriile fac un „ping pong“ prelungit cu Ministerul Sănătăţii în preluarea spitalelor etc. Cel mai periculos lucru însă la momentul actual mi se pare un cu totul alt aspect, insuficient abordat de lumea medicală din ţara noastră. Este vorba de oamenii care fundamentează bunul mers al reţelelor sanitare. Aici ce constatăm? Pe de o parte, o declaraţie a preşedintelui, care spune că este foarte bine că medicii au posibilitatea să lucreze în străinătate, un lucru pe care, este drept, şi l-a dorit orice român, chiar dinainte de 1989. Pe de altă parte, o multitudine de manageri care se plâng că nu mai au cum să acopere turele cu asist