Scriam în numărul 312, din martie 2006: „În Italia, pe stradă, ai impresia că nimeni nu munceşte, dar toată lumea se simte bine. Dacă citeşti presa sau te uiţi la televizor, asculţi radio, atunci afli că economia e suptă de caracatiţa mafiei. Pe de altă parte, din statisticile publicate periodic de organisme internaţionale care nu par să fie în mîna mafiei italiene, afli că Italia ocupă unul dintre locurile fruntaşe în topul ţărilor industrializate. Poziţie pe care o are încă de mult, dinainte să înceapă Antonio Di Pietro lupta cu mafia. Se pare (dar cine poate băga mîna-n foc?) că acum Italia s-a mai curăţat – şi nu numai pe mîini. Dar n-a prea urcat în top. Încît începi să te întrebi dacă mafia asta, răul răilor, nu făcea, Doamne fereşte!, şi ceva bine. Sau, mai ştii, dar asta ţi-e şi frică s-o gîndeşti, că fără ea nu se poate, că e musai, un must. Cum italienii nu par înstare s-o stîrpească de tot, poate ar trebui să se consoleze cu gîndul (şi cu fapta) concubinajului, că de luat cu acte, pardon, nu poate fi vorba.

E clar că italienii n-au auzit de domnul Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 al Bucureştiului. Ăsta om dintr-o bucată, nu Di Pietro! Se războieşte omul de ani de zile cu mafia din Piaţa Obor. N-o slăbesc nici el nici comisarii lui, pieţarii. O încolţesc la o tarabă, se iţeşte la alta. O blochează pe Centură, la intrarea în oraş, se dă pe după colţ şi răsare în hală. S-au istovit greucenii luptînd zi de vară pînă-n seară şi tot n-au dovedit-o. În paranteză fie spus, aşa cum Italia mafiotă n-o ducea tocmai rău, şi în Piaţa Obor sufocată de intermediari veroşi sînt încă preţurile cele mai mici din Bucureşti. A căzut pe gînduri domnul Onţanu văzînd cum se lăţeşte hidra, a cugetat şi într-un tîrziu a găsit rezolvarea: a luat problema-n mînă bărbăteşte şi a zis: «Gata, i-am pus cruce. N-am putut stîrpi mafia din piaţă, stîrpesc piaţa». Ad