După relansarea Drumului egal al fiecărei zile, după republicarea în seria Opere (I, II) a romanelor Dimineaţă pierdută şi Întâlnirea, precum şi a nuvelisticii, Gabriela Adameşteanu propune un volum nou,Provizorat, ce poate fi considerat, din anumite puncte de vedere, o continuare, o împlinire a cărţii de debut. Dar asta doar în sensul reluării unor personaje şi a dispunerii cronologice a unor evenimente. Gabriela ADAMEŞTEANU, Provizorat, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd.“, Bucureşti 2010, 448 p. Pentru că, prin aproape tot ce ţine de romanesc, cartea recent apărută e cu totul şi cu totul altceva. Se poate observa cu uşurinţă că tehnica narativă e diferită; inclusiv modalitatea de expunere trece de la persoana I la cea de-a III-a. Dar nu numai asta. Felul în care personajele prind consistenţă e altul. Liniaritatea devine discontinuitate şi perspectivă dublă, cel puţin. Naratorul se pătrunde de vocea personajelor, fără să le ştirbească din identitate. Le ajută să se exprime singure, cum se spune, dar într-o ramă a omniscienţei ce controlează totul discret. Lumi provizorii Din această perspectivă, Provizorat e mai apropiat de Dimineaţă pierdută (prin verticala timpurilor aduse într-un singur plan şi prin istoriile de familie) şi deÎntâlnirea (printr-o componentă a subiectului, lumea în care „dosarul“ contează). Tot aici aş mai adăuga şi faptul că, dacă în Drumul egal… protagoniştii erau conduşi pînă în anumite puncte clare ale destinelor lor, în romanul de faţă această convenţie dispare. Aproape totul rămîne provizoriu. De altfel, termenii „provizoriu“ – „provizorat“ controlează semantica romanului, amplificînd-o pe măsură ce dimensiunea realului intră în dispută cu situaţia fiecărui ins în parte. Provizoriu e spaţiul în care se consumă iubirea clandestină, cum, de altfel, provizorie este iubirea clandestină în sine. Durata istoriei se dovedeşte provizorie,