Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acupunctura,soluţie în terapia durerii

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 ·

Cu o istorie de peste 5.000 de ani, acupunctura este întrebuinţată în tratamentul a peste 40 de afecţiuni. Durerea este însă cel mai frecvent simptom tratat prin intermediul acestei metode terapeutice.

Cu ajutorul acupuncturii, are loc o echilibrare a energiei vitale (numită de specialişti Qi) care circulă la nivelul corpului prin anumite canale cunoscute sub denumirea de meridiane. Acestea sunt unde energetice care unesc toate organele principale.

Atunci când cursul energiei Qi este perturbat, are loc îmbolnăvirea diverselor organe, manifestată prin simptome specifice. Dintre toate simptomele pe ­care le combate, acupunctura acţionează cel mai bine asupra durerii. În timpul inserţiei acelor în piele, este stimulată producţia de endorfine (substanţe cu aceleaşi efecte ca şi morfina, chiar cu putere mai mare) de către creier.

Eficientă în 85% din cazuri

Terapia acţionează, de asemenea, la nivelul receptorilor nervoşi din piele şi al terminaţiilor nervoase, dar şi pe căile de transmitere a durerii către creier. Cele mai recente studii arată că acupunctura are efect analgezic, însă este o metodă terapeutică eficientă doar în 85 la sută din cazuri.

Specialiştii reuniţi în cadrul celui de-al 13-lea Congres Mondial asupra Durerii care s-a ţinut anul acesta la Montréal afirmă că în timpul tratamentului, în cazul anumitor persoane, corpul răspunde la inserţia acelor în piele prin secreţia endorfinelor, dar şi prin producţia unui hormon, colecistochină, care diminuează efectul analgezic al endorfinelor. De aceea, 10-15 la sută din persoanele care apelează la acupunctură nu răspund la tratament.

Se fac, în general, minimum 10 şedinţe

Ca frecvenţă, acupunctura funcţionează cel mai eficient în cazul migrenelor, durerilor cauzate de bolile reumatismale, de spondiloza cervico-dorso-lombară şi de sciatică. De asemenea, acupunctura aten

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum o ora
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 3 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum o ora
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Lasconi, Antonescu și Dan, schimb dur de replici: „Mi-ar fi rușine să candidez” / „Nu e locul pentru telenovele”

Adevarul acum 19 minute
Un moment tensionat a avut loc între Elena Lasconi, candidata din partea USR, și Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, la dezbaterea electorală organizată de Digi24. Lasconi i-a mărturisit acestuia că i-ar fi fost rușine să candideze da

Farul Constanța, victorie mare în deplasare cu Petrolul Ploiești

Ziua Constanta acum o ora
În etapa a șasea din turneul play-out al Superligii 2024/2025, Farul Constanța a jucat în deplasare cu Petrolul Ploiești, iar partida s-a terminat cu victoria „marinarilor“, scor 1-0, succes foarte important pentru echipa de pe litoral. Unicul gol a

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 7 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 3 ore
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 4 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Vremea

București
acum

12°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

14°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°