Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocații contrabandiștilor susțin că menținerea stării de arest este ilegală

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 · ·

Marius Nedelea, avocatul lui Dalibor Jurcă şi Pavel Ţunea, susţine că menţinerea arestării preventive nu este tocmai legală şi speră ca acest lucru să fie confirmat de Curtea de Apel. În timp ce apărarea caută soluții să își elibereze clienții, arestul IPJ Reșița se aglomerează tot mai tare.

“Propunerea de prelungire a arestării preventive a venit doar cu patru zile înainte de expirarea mandatului de arestare. Din punct de vedere procedural, procurorul trebuia să ceară prelingirea duratei arestării preventive cu cinci zile înainte de expirarea mandatului. Din punctul meu de vedere, ţinând cont şi de acest aspect, clienţii mei ar fi trebuit puşi în libertate. Tocmai de asta am făcut recurs”, susține Marius Nedelea, avocatul lui Dalibor Jurcă şi Pavel Ţunea. La polul opus, magistrații spun că pedeapsa pe care o riscă contrabandiștii este radicală. “În cazul în care vor fi trimişi în judecată, vor fi găsiţi vinovaţi şi vor fi condamnaţi de instanţa de judecată, riscă până la 20 de ani de închisoare”, a declarat judecătorul Rustin Ciasc, purtător de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin.

Au prejudiciat statul cu 800.000 de lei

„14 persoane suspectate de contrabandă cu ţigări din Serbia au fost reţinute în urma a 13 descinderi. Pe parcursul anchetei au fost ridicate în vederea confiscării peste 170.000 de ţigarete”, declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Poliţiştii de la DIICOT din Timiş şi Caraş-Severin au făcut 13 descinderi domiciliare pe raza judeţului Caraş-Severin, în urma cărora au depistat şi reţinut 14 persoane membre ale unui grup infracţional suspectat de contrabandă cu ţigări. La percheziţii, oamenii legii au descoperit şi ridicat 40.000 de ţigarete provenite din Serbia.

Contrabandă peste graniţe

Grupul infracţional acţiona atât prin introducerea în ţară a unor însemnate cant

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 4 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°