Îmi place combinaţia de lapte cu miere. De obicei seara, şi c-o lingură de coniac, e un amestec numai bun pentru lumea viselor. De fapt, când zici “lapte şi miere” e de bine. E ceva ce n-ai ocoli. Dar…
Nu mai pot! Nu mai pot, zău! Urăsc reclama la Măgura! Numai lapte şi miereeeeeeee! Cine vrea, CINE?! numai lapte şi miere toată viaţa? O primă întâlnire, numai lapte şi miere. Mbine, hai, treacă-meargă. Apoi o nuntă numai lapte şi miere. Mă rog, să zicem, deşi cred c-ar fi plictisitoooor… Ce s-ar asculta la o asemenea nuntă? Roxette şi Abba? Şi s-ar servi doar tort şi baclava, probabil.
OK, şi pe urmă, o lună de miere, cum altfel?!, numai lapte şi miere. Nu tu o ciocolată caldă, nu tu o bere, săracu soţ, un pahar cu vin, nu, nimic! Hidromel, în cel mai bun caz! Şi lapte. Şi miere.
Şi o “casuţă”, tot numai lapte şi miere, chit că-n spot apare o vilă. Şi un copil, tot aşa, cum altfel.. doamne ce plictisealăăăăă! Adică genul ăla de plod care nu face şi el o trăznaie, umblă toată ziua dupa albinuţe şi bea cuminte tot laptele din pahar?
Şi, desigur, că spre asta ne îndreptăm, o viaţă numailapteşimiere. Nu tu o maslină, un castravete murat în saramură – îmi lasă gura apă! – , o afumătură, o banală supă de pui cu frunze plutitoare de pătrunjel şi un dram de sare! O pară parfumată! Nu! Nimic din toate astea!
Viaţa asta ar fi “reţeta fericirii”, aşa cum cică e şi Măgura. Că, mai nou, nu mai e vorba despre o băutură răcoritoare sau despre ceva dulce în reclame. Nu!, e vorba despre promisiunea fericirii. După cum nu mai ştiu ce produs bancar era o declaraţie de dragoste, iar un deodorant îţi promite că vor sări femeile pe tine mai ceva ca pe Brad Pitt.
Mda. Înţeleg industria asta. E ok. Minte-mă frumos. Dar nu mă enerva. Că o viaţă fără sare şi piper ar fi un chin. Ar fi un chin pentru mine, dar şi pentru oricine crede acum că dacă ar avea parte
