Ajuns la 80 de ani, “domnu Titi ceasornicaru” se gândeşte să vândă atelierul de pe Strada Gării, în care a lucrat neîntrerupt timp de patru decenii.

Giurgivean de cinci generaţii, domnu Titi a devenit ceasornicar datorită unui neamţ din Râmnicu Vâlcea, la care a stat în gazdă, în perioada anilor 1944-1949. “La finalul războiului am ajuns cu familia la Râmnicu Vâlcea şi am locuit în gazdă la un ceasornicar, dl. Schulary, de origine germană. Era tare cumsecade, m-a îndrăgit şi, în timp ce urmam liceul, când veneam acasă, mă învăţa ceasornicăria. Spunea că o să-mi prindă bine. Şi a avut mare dreptate!”, spune cu recunoştinţă, de o viaţă, domnu Titi. “Meseria, o brăţară de aur” Când a revenit la Giurgiu, după ce şi-a făcut armata, domnu Titi şi-a deschis un atelier de ceasornicărie, pe Strada Gării, la numărul 36, unde a lucrat ca particular din anul 1954 până în 1960, când a trebuit să intre în cooperaţie. Atunci s-a mutat în atelierul în care lucrează şi în prezent, la numărul 70. “Şi ca particular, şi în cooperaţie, mi-a mers bine, ca ceasornicar. Am fost întotdeauna corect şi parolist şi meseria s-a dovedit, cu adevărat ”, spune domnu Titi. În atelierul său se află vreo nouă pendule, semn al iscusinţei meşterului. Una dintre ele este germană, tip “Westminster” marcând cu melodii diferite sfertul, jumătatea şi trei-sferturile de oră şi, apoi, fiecare oră, prin numărul de bătăi. “Cel mai greu este să reglezi o pendulă”, spune meşterul. El îşi aminteşte că o dată, când repara o pendulă, arcul, lung de vreo 70 cm, a sărit şi a arucat caseta în care se afla. “Timp de cinci ani nu am reuşit să găsesc acea casetă. Până la urmă am descoperit-o, când am făcut, o dată, curăţenie în atelier, căzută într-o adâncitură de pe capacul altei pendule”, povesteşte meşterul. Secretul longevităţii: “ o viaţă trăită cu rost” La cei 80 de ani ai săi, “dom