Covoare de Cisnădie la numai 25% din preţ. Chiar dacă fabrica sibiană a încetat producţia încă din vară, proprietarii americani se chinuie şi acum să vândă peste 200.000 de metri pătraţi de astfel de produse. Pentru a scăpa de stocul impresionant, anunţă discounturi generoase. "În funcţie de cantitatea de covoare cumpărate, reducerea variază între 30% şi 75% din valoarea cumpărăturilor", a declarat pentru gândul Alexandru Boldişor, managerul de vânzări în cadrul companiei Covtex Feizy, firma care deţine fabrica din Cisnădie.
Amatorii de chilipiruri din domeniul decoraţiunilor interioare pot achiziţiona ţesăturile din lână direct de la producător, în Cisnădie, sau de la centrul de desfacere din Bucureşti al firmei.
Concurenţa scoate de pe piaţă covorul românesc de lână
O istorie care începe încă din secolul al XIX-lea se apropie de sfârşit. Propietarul american a încetat activitatea de producţie pentru că vânzările din perioada crizei au mers din prost în mai prost. Piaţa din Statele Unite ale Americii, unde se exporta 90% din producţie, s-a polarizat puternic. "Se cumpără fie covoarele foarte ieftine, din material plastic, fie cele foarte scumpe, lucrate exclusiv manual", a precizat reprezentantul Covtex.
În fapt, problema este una generală a industriei textile româneşti. Producem prea scump pentru a mai putea ţine pasul cu competitorii din India sau Pakistan. "Manufacturierii asiatici reuşesc să ajungă la un preţ pentru covoarele de lână lucrate manual, apropiat de cel pe care noi îl cerem pentru cele confecţionate mecanic, de circa 300 de lei pe metrul pătrat", susţine Boldişor.
Lichidarea de stocuri atrage clientul român, însă businessul celor de la Cisnădie se baza pe volumul mare al vânzărilor. Până în urmă cu doi ani, covoarele erau luate de consignatari din toate colţurile ţării, care asigurau astfel distribuţia. Şi aceştia au