Romani, pregătiţi-vă pentru o iarnă de coşmar! Cine vedea luminiţa de la capătul tunelului după disponibilizările in lanţ care au avut loc de la inceputul anului şi drasticele tăieri de salarii, s-a înşelat amarnic! Va fi şi mai rău! Vor urma noi scumpiri la mâncare şi la gaze, majorări ce vor transforma viaţa multora într-un iad!
Se scumpeşte mâncarea!
După ce, acum două săptămâni, producătorii anunţau creşterea, în următoarea perioadă, a preţurilor alimentelor, ministrul agriculturii, Valeriu Tabără (foto), confirmă acum scumpirile ce vor veni. El afirmă însă că majorările de preţ vor fi în medie de 8-10%. “E posibil să fie o reajustare de preţuri, dar nu acelea care se vehiculează. Eu am vorbit de 8 spre 10%. Dar, repet, luaţi-o, vă rog, ca pe o presupunere la această dată, rezultatul final vi-l dau după o analiză corectă. Mă refer în general de alimentele de bază, pentru că acestea intră, de regulă, pe masa consumatorului”, a declarat Tabără. Producătorii îl contrazic. Ei vorbesc de scumpiri care ajung şi la 30% pentru pâine. Preţurile alimentelor se vor majora din cauza costurilor mai mari cu materia primă şi a instabilităţii monedei naţionale. Pe 27 septembrie, Libertatea a publicat o listă (vezi aici) a preţurilor alimentelor după scumpirile anunţate de producători
Se va dubla numărul restanţierilor
Potrivit lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR), scumpirea gazelor îi va afecta atât pe cei care au centrale termice de apartament, cât şi pe cei care nu au. “Nu se va mări doar preţul gazelor, dar şi gigacaloria va creşte, fiindcă CET-urile (de unde pleacă energia termică pentru blocuri - n.r.) folosesc şi ele tot gaze. Aşadar, va fi o iarnă grea, iar numărul restanţierilor se va dubla, pentru că facturile vor creşte cu până la 10 la sută”, ne-a declarat Opaina. Astfel, dacă două