Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris, locul renaşterii

Publicat in Jurnalul, vineri 8 octombrie 2010 ·

Naţionala României se află în faţa celui de-al treilea test din preliminariile CE 2012. Din nefericire, după semieşecurile cu Albania şi Belarus, jucătorii lui Răzvan Lucescu nu-şi permit nici un pas greşit pe Stade de France, chiar în faţa principalei favorite a grupei. O nedorită înfrângere la Paris aruncă reprezentativa noastră într-o situaţie aproape disperată, cu şanse extrem de mici să prindă turneul final din Ucraina şi Polonia. Meciul Franţa - România va avea loc mâine seară, începând cu ora 22:00, fiind transmis în direct de Pro TV. Unul dintre jucătorii extrem de importanţi în filozofia selecţionerului Răzvan Lucescu, atacantul Daniel Niculae, prefaţează confruntarea contra francezilor: "Sper că este doar o impresie faptul că echipa României pare mai puţin puternică decât atunci când a pus probleme Franţei la Campionatul European şi în preliminariile CM. Vom şti mai multe după meciul cu Franţa. Până acum, nu avem rezultate rele. Problema este că nu reuşim să înscriem mai mult decât adversarii. Împotriva Albaniei credeam că vom reuşi, dar am fost egalaţi în ultimele minute. Chiar dacă este dificil de acceptat, ăsta este fotbalul. Calificarea noastră depinde de rezultatul din Franţa. Nu va condiţiona totul, dar este foarte important. Echipa care va câştiga va obţine un avans. Franţa este cea mai puternică echipă din grupă, dar asta nu înseamnă că vom veni pe Stade de France învinşi dinainte. O victorie împotriva Franţei ne-ar motiva. Este posibilă. Noi respectăm pe toată lumea, dar nu ne este teamă de nimeni", a spus jucătorul lui AS Monaco.

Blanc improvizează

Forţat de accidentările lui Abou Diaby şi Alou Diarra, selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, este nevoit să improvizeze alcătuirea liniei de mijloc pentru meciul cu România. Astfel, vedeta lui Olympique Lyon, Yoann Gourcuff (foto stânga, în duel cu Raţ), va evolua în faţa apă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 50 minute
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 33 minute
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum o ora
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 5 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 11 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 4 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
mie.

14°/19°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°
mie.

16°/20°