Pandurii Târgu Jiu a ajuns aseară în Antalya şi s-a cazat la un complex de cinci stele, iar astăzi are programat primul joc de verificare al stagiului din Turcia contra formaţiei Antalyaspor.
Gruparea gorjeană are programate, în cele cinci zile de cantonament din Antalya, câte două antrenamente pe zi, nefăcând excepţie nici zilele în care gorjenii au joc amical. În această dimineaţă, la ora 10.00, Petre Grigoraş va conduce primul antrenament al stagiului, iar după-amiază, de la ora 18.30, are loc amicalul cu Antalyaspor, locul 8 în Superliga Turciei. Ambele acţiuni se vor desfăşura la Mardan Palace Sport Center din Lara, baza de cinci stele deţinută de Roman Abramovici, patronul lui Chelsea Londra. Baza sportivă include un stadion de 10.000 de locuri, bijuteria complexului, şi o serie de terenuri pentru antrenamente, de asemenea dotate cu nocturnă. Închirierea acestei arene pentru un meci amical costă 20.000 de euro, Pandurii beneficiind însă de invitaţia echipelor cu care vor juca partidele amicale.
Cu prilejul acestui stagiu, noul antrenor al pandurilor, Petre Grigoraş, va încerca
să-şi implementeze şi ideile sale tactice, acesta fiind un adept al sistemului 4-3-3. În cazul în care actualul lot nu va corespunde cerinţelor sale ofensive, Grigoraş va remania echipa în iarnă, dacă va primi sprijinul conducerii administrative. „Eu provin
dintr-un atacant şi îmi place golul. Şi mi-a plăcut întotdeauna ca echipa pe care o antrenez să joace fotbal de calitate şi să marcheze. Chiar dacă primeam şi înscriam multe goluri. Lucrul acesta mi-l doresc şi acum. Dacă echipa
respectivă, actualul lot, nu va reuşi să se plieze pe ce-mi doresc eu, poate în iarnă, când va fi sezon de transferări, voi ajunge la o înţelegere cu domnul Condescu şi o să aducem jucători care să facă diferenţa, care să aducă publicul la stadion, pentru că sunt convins că p