Partizanii Ioniţă Măhălean şi Ioan Moldovan au fost înmomântaţi astăzi creştineşte, la Sântejude, după 61 de ani de la execuţia lor. La slujba de reînhumare a lui Ioniţă Măhălean şi Ioan Moldovan au participat rudele celor doi eroi, dar şi săteni,majoritatea de vârsta a treia.
Slujba a fost oficiată de trei preoţi, pintre care şi protopopul de Gherla, Aurel Mureşan, nepotul lui Simion Mureşan, executat şi el de Securitate în aceeaşi zi cu ceilalţi doi, pentru că le-a oferit gazduire şi hrană.
Rudele celor doi luptători, membri ai organizaţiei „Partizanii Regelui Mihai”, au venit în haine cernite la biserica ordodoxă din Sântejude, pentru a asista la dubla înmormântare, oficiată la 61 de ani de la execuţia celor doi bărbaţi. Pe sicriele celor doi au fost aşezate câte un drapel al Românei. Doar Măhălean are la picioare un tablou. În cazul lui Moldovan, familia nu a mai găsit nicio poză cu acesta.
Din partea lui Ioan Moldovan au venit toţi nepoţii după frate. „Îmi povesteau ai mei că atunci când l-au împuşcat pe bunicul nici nu i-au lăsat să se apropie de ei. Nici să plângă nu i-o lăsat. Nu i-o lăsat nici lumânări să ducă la groapă. Era bai, era Securitatea pe tine”, povesteşte Ioan Moldovan, nepotul eroului cu acelaşi nume. „Când o trebuit să fie îngropaţi creştineşte, nu ne-o lăsat, când ne-o lăsat, era prea târziu”, mai spune bărbatul.
Cere despăgubiri de la stat
Pe Ioniţă Măhălean l-au condus pe ultimul drum fiica acestuia, Terezia Birta, fiica acesteia şi o altă nepoată. „Statul ar fi trebuit să-i caute şi să-i dezgroape, ca să-i putem îngropa cum se cuvine. Să lea dea Dumnezeu sănătate celor care au făcut lucrul ăsta (membrii Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România – n.r.) în locul statului”, spune Terezia Birta. Femeia, acum în vârstă de 80 de ani vrea să dea statul român în judecată, să ceară despăgu