Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complimente contra cost

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

O firmă canadiană oferă complimente telefonice contra cost persoanelor care simt că au moralul la pământ.

Tocmai aţi fost părăsit de persoana iubită, sună telefonul, iar la celălalt fir o voce necunoscută, dar plăcută vă spune: „Nu îţi face probleme, tu eşti o persoană deosebită şi în curând o să întâlneşti pe cineva“. Din acest moment vă veţi simţi mai bine. Cel puţin aşa speră creatorii „Flatter me“, un serviciu telefonic destinat să transmită mesaje pozitive persoanelor care traversează o perioadă mai dificilă. Aşadar, în cazul în care vă simţiţi cu moralul la pământ şi aveţi senzaţia că toată lumea este împotriva dumneavoastră, nu trebuie decât să puneţi mâna pe telefon şi să apelaţi serviciul „Flatter me“, în traducere, „flatează-mă“, „laudă-mă“, „fă-mă să mă simt important“. Din păcate, pentru moment, serviciul este disponibil doar în Canada şi în Statele Unite. Pentru cinci dolari, canadienii şi americanii pot fi complimentaţi fără limite dacă au avut o zi mai proastă, dacă s-au certat cu şeful sau dacă au fost părăsiţi de parteneri. Serviciul vă stă la dispoziţie indiferent că doriţi să transmiteţi un compliment, o vorbă de încurajare, o replică amuzantă, nefiind necesar decât să decideţi modul în care în care doriţi ca destinatarul să fie adulat. Iar cei care nu au prieteni sau rude care să se gândească la ei pot să se înscrie la acest serviciu singuri pentru a primi complimente. În fond, pentru a vă simţi speciali este nevoie cu adevărat de puţin.

Laude la minut

Apelul telefonic costă cinci dolari şi poate dura de la 30 de secunde la un minut. O voce caldă va repeta mesajul ales, compus de persoana care a vrut să vă ridice moralul sau selectat dintre mesajele predefinite. Există şi un pachet premium: cu 10 dolari, puteţi face un abonament care prevede un apel telefonic săptămânal timp de o lună. Persoanele interesate se pot

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 35 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°