Din iniţiativa Ambasadei Franţei şi a Institutului Francez, începând din luna octombrie vor avea loc „Atelierele Deschise de Arhitectură", astfel, arhitecţi francezi celebri vor fi invitaţi să susţină la Bucureşti o conferinţă şi un atelier pentru studenţii şi profesioniştii români. Obiectivul acestor întâlniri fiind conturarea unor propuneri concrete pentru transformarea Capitalei într-o metropolă europeană. Cum se articulează arhitectura, patrimoniul şi dezvoltarea durabilăĂ Care sunt modelele, propunerile şi ce inovaţii arhitecturale şi urbanistice vor permite intrarea Bucureştiului în modernitateĂ Sunt doar câteva dintre întrebările la care invitaţii francezi vor încerca să răspundă.
La 13 octombrie, la ora 17:00, ambasadorul Franţei, Henri Paul, în prezenţa doamnei arhitect Odile Decq, împreună cu arhitectul Şerban Sturdza, Mircea Angelescu, director al Direcţiei de Patrimoniu Cultural a MCPN şi arhitectul Mircea Ochiniciuc, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor-Bucureşti, vor deschide seria Atelierelor. Primul eveniment anunţat este conferinţa: „Inovaţia arhitecturală" a arhitectei Odile Decq, care va vorbi despre viitorul posibil al Bucureştiului în viziunea dânsei.
Odile Decq este una dintre puţinele femei arhitect recunoscute internaţional, fiind câştigătoare a Leului de Aur la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, iar din 2007, director al Şcolii Speciale de Arhitectură de la Paris. Noua aripă a Muzeului de Artă Contemporană de la Roma, inaugurată pe 27 mai 2010, este cea mai recentă clădire concepută de aceasta. În cadrul biroului Decq & Cornette, practică din 1985 „o arhitectură articulată pe deschiderea dinamică a spaţiilor şi pe conceptul de hipertensiune: integrarea miscării gândită ca generatoare de tensiune şi complexitate în percepţia spaţiului. Această arhitectură a transferului şi a instabilităţii s-a concretizat printre altele în c