Partidele politice kosovare au convenit ieri să convoace alegeri generale anticipate în urma crizei declanşate de demisia, luna trecută, a preşedintelui Fatmir Sejdiu, a anunţat liderul interimar de la Priștina, citat de AFP. Sursa: sah
„Toate partidele politice şi personalităţile politice au căzut de acord asupra alegerilor anticipate impuse de actuala situaţie”, a declarat Jakup Krasniqi, după consultări cu reprezentanţii tuturor formaţiunilor reprezentate în Parlament. Partidele au propus lunile februarie sau martie 2011 pentru organizarea scrutinului anticipat, a adăugat el.
Ultimele alegeri generale au avut loc în Kosovo în 2007 şi, potrivit Constituţiei, următoarele erau programate pentru sfârşitul anului viitor.
Anticipatele riscă însă să compromită dialogul ce urmează să fie deschis între Belgrad şi Priștina, primul după proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo în februarie 2008.
Curtea constituţională de la Priștina a anunţat, la sfârşitul lunii septembrie, că Sejdiu a încălcat Constituţia rămânând preşedinte al partidului său, Liga Democratică din Kosovo (LDK), după ce fusese desemnat în funcţia de şef de stat.
LDK face parte din guvernul de coaliţie condus de Partidul Democratic din Kosovo (PDK) al primului ministru Hashim Thaci. Cel două formaţiuni au întreţinut însă permanent relaţii tensionate. Desemnarea unui succesor al lui Sejdiu implică un acord politic între cele două formațiuni.
Criza politică din Kosovo se derulează cu câteva zile înainte de vizita, săptămâna viitoare, a secretarului american de Stat Hillary Clinton la Priștina.