Serviciul de Gospodărire a Apelor din Brăila susţine că nu deţine niciun neutralizant pentru compuşii toxici care vin pe Dunăre. Prefectul Brăilei, Dumitru Popa, a afirmat că, la nevoie, va institui un comandament de urgenţă fiindcă, dacă nu se va dilua substanţa ucigaşă riscă să ajungă la robinetele brăilenilor. Toţi locuitorii din oraşul Brăila beau apă din fluviu, arată reprezentantul Guvernului în teritoriu.
SGA Brăila nu are neutraliyanţi pentru substanţele toxice care vin pe Dunăre, din Ungaria.
"Ştim că substanţa a intrat în ţară şi că se fac măsurători periodice la Mehedinţi, din trei în trei ore. În 3, 4 zile, unda ajunge la Brăila. Pericolul este mare dacă nu se va dilua. Brăilenii beau apă din Dunăre. Dar există şansa să se dilueze. Ungurii ar trebui să pună neutralizant în apă, dar şi la noi, la intrarea în ţară. Este destul de dificil. Sperăm ca, până la Brăila, să se dilueze", ne-a declarat inginerul Adrian Turiac, şeful Serviciului de Gospodărire a Apelor din Brăila.
Din aceeaşi sursă am mai aflat că una dintre instituţiile care ar trebui să ţină situaţia sub control este Compania de Utilităţi "Dunărea" din Brăila.
Reporterii cotidianului Adevărul de Seară au sunat la dispeceratul companiei, iar la întrebarea "Aveţi neutralizanţi pentru compuşii toxici care vin pe fluviu?" li s-a răspuns: "Avem. Sigur că avem, staţi liniştiţi, nu cred că ajunge la noi, dar noi nu avem voie să vă dăm informaţii, sunaţi la director".
Invariabil, oricărui brăilean care sună la dispecerat şi întreabă acelaşi lucru i se răspunde la fel. Telefonul directorului, acela public, de pe site-ul companiei, sună fără încetare dar, fiind weekend - probabil - nu răspunde nimeni.
Cert este că autorităţile brăilene nu sunt în alertă deşi recunosc la unison că "E grav!".
Prefectul judeţului, Dumitru Popa, aflat în concediu, a ţinut să ne dea asig