80 de adulţi au început ieri şcoala în cadrul Programului „ A doua şansă” desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 din Alexandria.20 dintre aceştia sunt elevi în clasele primare, iar 60 în ciclul gimnazial, cel mai bătrîn elev din clasa I fiind un bărbat de 39 de ani.
Cursurile programului „ A doua şansă” s-au deschis azi-dimineaţă , la Şcoala nr. 7 din Alexandria , unitate care este inclusă în acest program de patru ani. Anul acesta, numărul adulţilor care s-au înscris pentru continuarea studiilor este mai mare, decât în anii trecuţi,o dovadă a faptului că programul se bucură de succes. „ Au venit din an în an mai mulţi elevi, din tot judeţul. Sunt oameni care au depăşit cu cel puţin patru ani vârsta de şcolarizare la nivelul la care se înscriu. Anul acesta avem o clasă cu 20 de elevi la I-IV, învăţământ dublu simultan şi două clase cu 60 de elevi, la ciclul gimnazial superior V-X” ne-a spus învăţătoarea Tatiana Iatan, coordonatoare proiectului. Cum Şcoala nr. 7 din Alexandria este singura unitate care derulează în acest an programul „ A doua şansă” , aici au venit nu numai cei din Alexandria, ci şi din Brânceni, Blejeşti, Scurtu Mare sau Tătărăşti.
Aşezaţi cuminţi în bănci, înarmaţi cu caiete şi pixuri, elevii trecuţi de mult de vârsta adolescenţei au ascultat orarul şi au intrat deja, din prima zi, în orele de curs. Întrebaţi de ce au ales să vină la şcoalăla vârste atât de înaintate, 99% dintre cei înscrişi la „ A doua şansă” au răspuns în cor : „ Pentru permis de conducere!”.
La 39 de ani în clasa I
Mirel Mihai 39 de ani, din comuna Brânceni s-a înscris în clasa I. Bărbatul spune că a făcut la vremea potrivită patru clase la şcoala din sat , dar nu a învăţat nimic : „ Nu ştiu să scriu şi să citesc, pentru că nu m-am ţinut de şcoală atunci când a trebuit . Mă ocup cu cazanele şi plec prin ţară. Am maşină şi şofer, dar vreau şi eu permi