Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Minerii chilieni, la un pas de lumină

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Un prim puţ de evacuare a ajuns la cei 33 de ortaci blocaţi, de la începutul lui august, în mina San Jose din nordul Chile. Peste doar câteva zile, minerii vor fi scoşi unul câte unul cu ajutorul unor capsule de salvare. Familiile lor, dar şi întreaga ţară stau cu sufletul la gură.

VEZI VIDEO AICI!

Utilajele care „sfredelesc" pământul pentru a ajunge la cei 33 de mineri rămaşi în adâncuri au pătruns, ieri, până la galeria unde aceştia rezistă de mai bine de 65 de zile. Din ziua fatidică de 5 august, la locul cumplitului accident (mina San Jose din deşertul chilian Atacama, nord) are loc un adevărat pelerinaj.

În afară de rudele, familiile şi prietenii ortacilor prinşi sub pământ, acolo au venit persoane din toate zonele şi mesaje de încurajare din toată lumea.

Acum două zile, minerii au primit ochelari speciali de protecţie care le vor permite să privească, din nou, lumina soarelui fără să aibă probleme ulterioare oculare după cele peste două luni petrecute în întuneric. Acesta ar fi principalul risc medical la care sunt expuşi cei 33 de bărbaţi când vor fi scoşi la suprafaţă, dar există şi posibilitatea unor eventuale infecţii şi a unui stres posttraumatic, avertizează medicii.

Tricouri Real Madrid

Fotbaliştii celebrei echipe Real Madrid le-au pregătit celor 33 de ortaci tricouri imprimate cu mesajul „Curaj minerilor" şi semnate de fiecare jucător în parte. Ineditul cadou le va fi oferit de primarul oraşului Santiago de Chile. De asemenea, minerii sunt aşteptaţi la Bernabeu pentru a asista la un meci al echipei Real Madrid.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 10 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Administraţia Trump vrea să reducă bugetul Pentagonului. Comandamentul European nu se află pe lista de excepții

HotNews acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a cerut personalului său să se pregătească pentru reducerea bugetului militar american cu zeci de miliarde de dolari pe an, potrivit Washington Post, o decizie care ar putea provoca o opoziţie puternică

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-7°
joi

-7°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°