Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin George Ciortea: „Un popor bolnav nu poate face faţă concurenţei“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Este medic de familie de 22 de ani şi spune că nu s-a plictisit niciodată de meseria sa. Victor Ciortea se declară însă dezamăgit de faptul că sănătatea se află pe ultimul loc, în ceea ce priveşte priorităţile guvernanţilor

Când avea doar patru ani, Valentin Ciortea îi spunea bunicii sale că îşi doreşte să devină tractorist sau hornar. În timpul liceului însă, când s-a gândit serios la ceea ce avea să facă pe viitor, s-a hotărât să continue tradiţia de familie şi a ales medicina.

„ Faptul că tatăl meu a fost medic de familie, dar şi faptul că la vremea respectivă, aproape toţi colegii de clasă au dat la medicină, m-au determinat şi pe mine să iau această decizie“, explică medicul. Acum, la mai bine de 20 de ani de când practică această meserie, se declară mulţumit de alegerea făcută şi spune că nu a avut niciodată timp să se plictisească, deoarece medicina este într-o continuă transformare, care necesită o punere la punct permanentă.

Nemulţimit de sistem

Este totuşi nemulţumit de problemele din sănătate şi consideră că multe lucruri ar trebui schimbate, pentru ca totul să intre pe făgaşul normal. „Sănătatea ar trebui să devină, cu adevărat o prioritate pentru guvernanţi. Iar prioritate înseamnă o finanţare adecvată, implementarea unui sistem de sănătate de la A la Z, care funcţionează în Occident foarte bine, ar trebui introdus de urgenţă cardul de asigurat, pentru stoparea pierderilor din sistem şi cred că medicinei de familie ar trebui să i se acorde o importanţă mult mai mare, întrucât, în proporţie de 80%-90%, cazurile sunt rezolvate la cabinetul medicului“, spune doctorul.

Printre lucrurile bune pe care medicul le aminteşte se numără introducerea sistemului de programări, care, spune el, îi uşurează mult munca. „ Este un sistem mult mai civilizat, omul nu mai aşteaptă cu orele pentru a ajunge la rând. Fiind mai puţni pacienţi la uşă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 47 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 57 minute
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°