Echipa antrenată de Mihai Ciobanu a învins pe Steaua II şi a trecut deasupra celor de la CF Brăila în clasament
Fotbaliştii de la Gloria Buzău au învins pe teren propriu, aseară, pe Steaua II, scor 3-2, într-un meci din cadrul etapei a şaptea a ligii secunde, seria B1. Echipa buzoiană a fost condusă de două ori, reuşind totuşi să egaleze de fiecare dată iar cu un sfert de oră înainte de final chiar să întoarcă rezultatul în favoarea sa. Pentru Gloria Buzău au marcat Dănuţ Prodan (min. 37 - din penalti şi min. 76) şi Ungureanu (min. 74).
Antrenorul Mihai Ciobanu a folosit următoarea formulă de echipă: Budur - Filip (66 Stroe), C. Marin, C. Puşcă, Otvoş - V. Mocanu, D. Prodan, M. Puşcă (59 Zuluf), Ursu - Smedescu, Vasilescu (59 B. Ungureanu)
În urma acestei victorii, Gloria Buzău a scăpat de punctajul negativ (minus două puncte înaintea acestei runde). Acest singur punct cu plus în clasament a fost de ajuns pentru ca Gloria să scape ultimul loc al clasamentului, depăşind la golaveraj pe CF Brăila, echipă care a pierdut astăzi, acasă, meciul cu Farul Constanţa, scor 0-1.
Reamintim că Gloria Buzău a fost penalizată cu şase puncte de către FIFA, în luna septembrie, pentru neplata unor restanţe financiare către jucătorul egiptean Tafer Aziz, încă de acum două sezoane, pe când echipa din Crâng evolua în Liga I.
Fără acea penalizare, Gloria Buzău ar fi avut şapte puncte şi s-ar fi aflat acum pe locul 12, cu 7 puncte.