Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele celui mai accesat blog din România

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Deţinătorul codrosu.ro, cel mai accesat site la categoria blog, spune că-şi atrage cititori prin intermediul Google şi al cuvintelor-cheie pe care le introduce în textele sale.

Potrivit trafic.ro, una dintre entităţile care contabilizează numărul de vizite pe site-urile româneşti, codrosu.ro este pe primul loc. Asta se întâmpă cam de un an.

Ca exemplu, în ultima săptămână, a avut o medie zilnică de 24.000 de vizitatori unici, aproape dublu faţă de locul al doilea, mircea-badea.ro. Unul dintre secretele succesului: cuvinte şi expresii-cheie în texte pe care oamenii le tastează în motorul de căutare Google şi dau ca rezultat trimiteri către texte care apar în codrosu.ro.

"Jumătate dintre cei care ne vizitează sunt cei fideli, care o fac în fiecare zi, iar cealaltă jumătate vin de pe Google. O parte rămân, alţii sunt dezămăgiţi", explică deţinătorul blogului, Sorin Chiriac.

"Unii spuneau că fac spam"

Tânărul care e în spatele codrosu.ro are 26 de ani, e absolvent de Ştiinţe Politice şi masterand în marketing şi negocieri în afaceri. Blogul l-a urcat pe internet în 2008.

"Am investit foarte puţin, extrem de puţin, domeniul cam 150 de lei, hostingul pe un an şi o temă, nu e o chestie de calculat", explică tânărul despre prima investiţie.

La început s-a gândit să facă un fel de agendă în care toţi cei care au luat la un moment dat o ţeapă să posteze pe blogul său. Ideea n-a mers, a închis totul şi a revenit după câteva luni, s-a gândit că ar merge mai bine ştiri din showbizz: "Nu apăreau la Capatos sau la alte emisiuni de monden, că deja erau pe codrosu."

Cu timpul, a reuşit să se instaleze pe primul loc. "O ţinem aşa cam de un an. Am crescut de la o lună la alta. Unii spuneau că am făcut mânării, spuneau că fac spam sau am alte metode de creştere. Însă cei de la trafic.ro au ieş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 52 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 29 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 51 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°