"Prinţul" are din nou probleme musculare şi ar putea rata derby-ul contra Stelei.
- Adrian, doctorii spun că ai putea rata Derby de România, programat duminica viitoare. Tu ce zici, cum te simţi?
- Sper să mă refac la timp, mai sînt atîtea zile pînă la meci. Eu zic că voi fi apt sută la sută, fac orice să-mi revin în totalitate.
- Cum crezi că va fi Dinamo în derby?
- Va trebui să alergăm, să muncim, să fim altruişti, să ne ridicăm, să învingem. Mulţi ne văd dezavantajaţi în duelul cu Steaua, însă nu mi-e teamă de rivali. Vom pregăti meciul ca să nu ne surprindă cu nimic.
- Aşa aţi spus mai mereu în ultima lună, dar de 5 etape nu aţi mai cîştigat nici un joc.
- A fost o perioadă neagră şi atît. Am spus că ne ridicăm de jos şi vom demonstra că sîntem puternici. Hai mai bine să aşteptăm ora meciului şi vorbim după!
- Mircea Rednic spunea că sînt mulţi uzaţi, limitaţi în lotul lui Dinamo. Cum e?
- Domnul Rednic a fost unul dintre antrenorii cu care am lucrat foarte bine în carieră, m-a ajutat şi sper că am reuşit să-i întorc şi eu o parte din servicii. Nu este o bucurie să auzi pe cineva spunînd că în echipa ta sînt jucători terminaţi, te gîndeşti că poate şi tu eşti arătat cu degetul. În fine, eu zic că nu sînt expiraţi la Dinamo! Unii ne fac cu ou şi cu oţet, dar o să le arătăm tuturor că se înşală! Va fi răspunsul nostru.
2 goluri a marcat Adrian Cristea în 11 meciuri jucate contra Stelei în carieră
Au pierdut şi în amical
"Cîinii" au continuat seria neagră a înfrîngerilor, prin eşecul de-aseară, de la Rheinsheim, în amicalul cu Karlsruhe (0-1), defensiva dinamovistă cedînd în minutul 86 al meciului. Formaţia de pe locul 12 din Zweite Bundesliga şi-a impus jocul în special în repriza secundă, prima parte fiind echilibrată. Roş-albii n-au im