„Ideea” năstruşnică a pornit de la unul dintre bolnavii internaţi, elev la Liceul de Artă din Galaţi. Ionuţ Claudiu Postolache, în vârstă de 16 ani, a fost internat în urmă cu câteva zile, după ce a leşinat în baie şi a căzut lovindu-se cu capul de cadă.
Pentru a trece mai uşor peste monotonia timpului petrecut în spitalu şi peste problemele sale de sănătate, a început să deseneze cât este ziua de lungă.
Nedespărţit de creioane
Primul lucru pe care l-a cerut familiei pentru a-i fi adus de acasă a fost blocul de desen şi creioanele. Ionuţ se exprimă cel mai bine desenând şi, pe deasupra, în salonul de spital, astfel astfel timpul trece mult mai repede.
„Mi s-a spus să aduc de acasă pijamale, prosop, cană şi tot ce mai trebuie dar eu am cerut blocul de desen. Altceva nu mă interesează. Am făcut câteva desene de când sunt internat. Mă relaxează, mă ajută să trec mai uşor peste spitalizare. Mă ajută când sunt trist, când am probleme. Chiar şi atunci când sunt bucuros. Aşa mă exprim eu”, spune Ionuţ Claudiu Postolache.
Printre temele abordate de micul pictor, elev la Liceul de Artă din Galaţi, se numără cele legate de război precum şi portretele. Pe lângă faptul că desenează non-stop, a reuşit să-i convingă şi pe ceilalţi colegi de salon, mult mai în vârstă, să dea frâu liber imaginaţiei şi să uite de problemele de sănătate, de lipsa medicamentelor şi, mai nou, de frigul din saloane.
„Am desenat şi eu aseară ceva. Am vrut să fac un portret. Chiar mă simt mai bine. Uit de ce sunt aici şi de afecţiunile de care sufăr. Fac asta pentru mine. Mai uităm de frig, de faptul că nu avem pături destule şi că trebuie să dăm bani pe medicamente, pentru că spitalul nu are”, spune Mitică Petcu, unul dintre colegii de salon ai tânărului.
La prima vedere, ceilalţi pacienţi din salon au crezut că băiatul nu este întreg la minte, văzându-l că