Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Lăcătuş despre primul Derby de România ca antrenor al Stelei, din 2008: "Cel mai dureros meci!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 9 octombrie 2010 · ·

Marius Lăcătuş spune că partida Dinamo - Steaua 2-1, din mai 2008, cînd Steaua a pierdut titlul, constituie cel mai negru moment al carierei lui de antrenor.

Pentru Lăcătuş, derby-ul cu Dinamo de duminica viitoare va fi al doilea ca antrenor al Stelei pe care îl va disputa pe terenul marii rivale. Precedenta vizită în Ştefan cel Mare a fost şi meciul pe care "Fiara" îl consideră cel mai greu de digerat din întreaga lui carieră de tehnician, începută în urmă cu 10 ani.

Pe 4 mai 2008, în penultima etapă a campionatului, Steaua mergea în Groapă avînd două puncte avans faţă de CFR şi "directe" mai bune. Cu un punct în meciul cu Dinamo devenea teoretic campioană. A pierdut însă cu 2-1, iar Lăcătuş vorbeşte azi cu mare greutate de acea partidă.

"Atunci, ni s-a spulberat un vis!"

"A fost dureros rău de tot atunci. Şi acum îl consider cel mai dureros meci al carierei mele de antrenor pentru că am pierdut definitiv şansa de a deveni campioni. S-a spulberat atunci un vis", îşi aduce aminte Lăcătuş, povestind totul cu capul în pămînt.

Totuşi, Lăcătuş spune că nu vede în derby-ul de săptămîna viitoare prilejul perfect pentru a se răzbuna. "Nu voi lua în calcul absolut deloc acea partidă în pregătirea jocului de acum şi o să le spun şi jucătorilor din lot care au fost şi atunci sub comanda mea să facă la fel", a declarat Lăcătuş pentru Gazeta Sporturilor şi stelisti.ro.

"Ar fi cea mai mare greşeală să privim derby-ul cu Dinamo de acum ca o revanşă pentru acel derby din 2008. Să uite acel meci e sfatul meu pentru jucătorii de atunci care mai sînt şi acum în lot

Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

6 jucători mai sînt acum la Steaua dintre cei care se aflau în lot şi în sezonul 2007-2008, cînd s-a pierdut titlul în Ştefan cel Mare: Zapata, Nicoliţă, Baciu, Bicfalvi, Emeghara ş

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 23 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°