Cautarea de sine a lui Elizabeth Gilbert, narata in bestsellerul nonfiction "Eat Pray Love", tradus si in limba romana, avea mult umor si un soi de onestitate cuceritoare chiar daca era, dupa cum spunea un critic american, doar "o formidabila carte de plaja". Filmul "tras" dupa carte, cu locatiile lui exotice si galeria de vedete in frunte cu Julia Roberts, e de o superficialitate uluitoare, sabotand toate plusurile cartii.

Daca ai fi citit cartea inainte de a vedea filmul, ai fi fost surprins de aspectul urmator: Elizabeth Gilbert, jurnalist si scriitor american, a plecat intr-o calatorie de un an prin lume - in Italia, India si Bali -, pentru a se redescoperi, caci divortul si o alta legatura nefericita o secatuisera de energie, ducand-o intr-o depresie destul de severa. Ca sa aiba bani, Gilbert a vandut in avans drepturile cartii pe care a promis s-o scrie. Aceasta carte. Pe undeva, deci, anul impartit egal intre cele trei tari trebuia sa aiba o intriga, trebuia sa duca undeva pentru a servi ca material cartii. Daca nu, trebuia inventat ceva. Are mai putina importanta daca ce scrie Elizabeth Gilbert s-a intamplat aievea pentru ca, citind, esti tentat sa crezi in sinceritatea ei.

Asta se datoreaza umorului si lipsei de emfaza cu care autoarea aburca aceasta calatorie initiatica, caldurii pentru oamenii cu care se imprieteneste si optimismului cu care infuzeaza fiecare pagina. La Roma, eroina se cufunda in mancare. Pune cateva kilograme, se imprieteneste cu italieni si expati, experimenteaza "dolce far niente"-le. Aceasta e partea cea mai draguta a cartii, care te trimite cu gandul la "Julie si Julia", si la echivalenta sanatoasa (cand nu e bulimie) dintre pofta de mancare si pofta de viata.

Dupa patru luni, Liz se muta in India, in ashramul unui maestru de care auzise la New York, sperand sa-l intalneasca, dar afla ca maestrul locuia de f