Amatorii de echitaţie îşi pot face un abonament la Depozitul de Armăsari din Târgu-Mureş, unde au şansa să înveţe să călărească.
Cursurile sunt susţinute de angajaţii hipodromului din Târgu-Mureş şi sunt destinate atât copiilor, cât şi adulţilor care vor să înveţe să călărească. „Pot să îşi facă abonamente la noi şi copiii, de la vârsta de opt ani. Pentru adulţi nu există limită de vârstă. Condiţia este să fie sănătoşi şi atunci pot să înveţe să călărească. Noi ne antrenăm aici, dar ne-am gândit că prin cursurile de echitaţie putem să atragem lumea şi mai mult spre acest sport", a declarat campioana naţională şi balcanică la echitaţie, Mădălina Henteş, unul dintre instructorii de la hipodrom.
Ponei pentru copii
Printre rasele de cai care se regăsesc aici se numără lipiţanul, semigreul românesc sau caii arabi. „În curând o să avem şi ponei, ceea ce este o veste bună mai ales pentru copii, deoarece pe ponei putem să-i învăţăm să călărească şi pe copiii cu vârsta de patru ani. Avem şedinţe de călărie de zece ore, iar costul abonamentului este de 350 lei", a adăugat Mădălina Henteş.
Hipodromul de la Târgu-Mureş organizează anual evenimente de talie naţională şi internaţională. Campioana naţională la echitaţie, Mădălina Henteş, va participa, în luna mai a anului viitor, la o nouă ediţie a Cupei Balcanice.