Constanţa anului 1900 este încă fascinantă pentru locuitorii urbei din anul 2010. Iar meseriile însemnate ale trecutului par lipsite de noimă în zilele noastre.

Însă, la acea vreme, aceste practici erau singurele mijloace de câştigare a existenţei disponibile locuitorilor din Kustendje. Meseriile vechi pe care le vom prezenta erau practicate de turcii şi tătarii din Constanţa, care, la acea vreme, erau foarte numeroşi. Comunităţile de turci şi de tătari locuiau în cartierul Anadalchioi (numele acestuia provenind de la provincia Anatolia din Asia Mică şi chioi - sat), care se afla între străzile Tulcei şi Ion Raţiu. Turcii şi tătarii erau foarte pricepuţi boiangii, cafegii, caiccii, cazangii, cişmegii, dughengii, gelaţi, hamalâci, herghelegii, iaurgii, lustragii, pastramagii, sacagii, tutungii şi zarzavagii. Unele dintre aceste ocupaţii mai sunt cunoscute şi în ziua de astăzi, dar restul sunt ştiute mai mult de străbunici. Pe rând, boiangii erau cei care vopseau textilele, culorile folosite fiind la începutul transformării lor din cele naturale, extrase din plante, în cele cu adaos chimic. Cafegiul este în zilele noastre acea persoană care bea foarte multă cafea. În 1900 însă, cei care deţineau şi preparau licoarea maronie erau la mare căutare.

Gondolă tătărască

Caiacul era, în urmă cu peste un secol, o luntre turcească uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete, un fel de gondolă mult mai simplă, ce era manevrată de un caicciu. Cazangii ce puteau să facă? Reparau sau construiau cazane ce se aflau într-o cazangerie. Aceştia trebuiau şi să supravegheze şi să alimenteze cazanele generatoare de forţă motrice. Culmea însă, pe atunci, erau persoane anume desemnate pentru a supraveghea cişmelele din oraş, cişmegiii. Negustorul care avea o prăvălie, sau care lucra într-o prăvălie se numea dughengiu. Gelatul nu era o persoană dată cu mult gel pe păr, ci era