De la un timp, două genuri de infracţiuni s-au îndesit în mod îngrijorător: accidentele rutiere cauzate de tineri şi agresiunile armate din licee.
Ce şochează în aceste omoruri? Atât lipsa conştienţei, cât şi cea a conştiinţei. Un tânăr care şi-a luat permisul de conducere de numai două luni ajunge la 160 kilometri pe oră şi ucide şase persoane. În plus, în cazul crimei de la Liceul „Tudor Arghezi" din Craiova, unde un adolescent de aceeaşi vârstă a scos cuţitul, folosindu-l cu efect letal, apare şi premeditarea.
Mai există însă forme de premeditare, care se aplică la nivelul societăţii: lipsa de responsabilitate colectivă şi cea de reacţie. Aceste fapte nu mai sunt izolate, iar dacă le privim dinspre efect către cauză, realizăm un adevăr crud. Era logic să se întâmple astfel, după cum de aşteptat este ca lucrurile să se agraveze în următorii ani. Educaţia nu are de unde să vină când familia e o celulă a societăţii atacată de cancer, iar şcoala, unde lucrurile s-ar mai fi putut repara, este în colaps. Poliţia? Ministerul de Interne a fost mereu o miză politică înaintea alegerilor şi atât. Manifestaţia poliţiştilor, petrecută în urmă cu puţine zile, a fost privită tot în cheie politică, deşi ea arată ceva mult mai periculos: societatea românească rămâne fără sistem imunitar.
Această violenţă e promovată constant de mulţi ani în spaţiul public. Modul în care telespectatorii sunt încurajaţi de posturile TV să filmeze bătăi sau accidente rutiere, trimiţându-le apoi spre a fi difuzate, constituie adevărate acte de incitare la violenţă. Indivizi precum Serghei Mizil sau membrii familiei Becali locuiesc parcă pe micile ecrane. Ce transmit aceşti oameni, nu neapărat prin ceea ce spun, cât prin permanenta lor prezenţă? Că „se poate". Cum golanii anilor '80 au devenit vectori de opinie, metodologia succesului e clară: urmează-le paşii şi vei ajunge cinev
