De ce-a trebuit s-o dau pe după Himalaya, de ce mi-am reamintit fantomele cailor din Lhasa, atât de adevărate încât încă le mai aud nechezând? Ca să-ţi spun că mi-e din ce în ce mai greu să trăiesc în ţara asta aghesmuită cu păreri, ţara asta care începe să miroasă a spaimă. Unde adolescenţii au vise erotice cu Şefa Camerei strigând prezenţa, înaintea legilor organice. Află că aici, în oraşul nostru zgâlţâit de exaltări mărunte ca de frisoane, unde statuile coclesc pe socluri, s-a încuibat toamna ca un mucegai celest.
Ultima oară când l-am văzut, parlamentarul european Gigi îşi aranja freza în geamul dricului. Nopţi la rând am avut acelaşi vis: ploaia se oprea descumpănită, ne pândea un soare cu dinţi, încolonaţi în procesiune cum eram, ducând praporii reformei, ţepeni în hainele noastre scrobite, cu capul retezat - purtat cu grijă sub braţ.
Nu te întoarce, fiule, nu te întoarce, patria ta s-a micşorat, s-a chircit, n-ai s-o mai găseşti.
Am fost odată ca niciodată, atunci soarele răsărea parcă l-am fi ridicat noi cu o sfoară de zmeu. Atunci te învăţam alfabetul, luam pieptiş drumul fiecărei litere - escaladam înălţimile ameţitoare ale lui "i", coboram în prăpăstiile lui "g", ne învârteam în "o" ca motocicliştii la zidul morţii, călăream pe cocoaşa lui "n", ţâşneam din "v" ca din praştie. Lipeam consoanele de vocale, construiam cuvinte. Primul Vorbar l-am făcut împreună.
Nu te mai întoarce, fiule, salvează-te, ascunde-te bine să nu te mai afle dragostea mea. Eu rămân să uneltesc în ţara unde toate vin prea târziu, să fac stele din bălegar.
Tu priveşte spre patrie, Viteazule, ca la un text indescifrabil.
De ce-a trebuit s-o dau pe după Himalaya, de ce mi-am reamintit fantomele cailor din Lhasa, atât de adevărate încât încă le mai aud nechezând? Ca să-ţi spun că mi-e din ce în ce mai greu să trăiesc în ţara asta aghesmuită cu păreri,
