La nivelul UE, România ocupă primul loc ca suprafaţă cultivată cu porumb, respectiv patru la cea însămânţată cu grâu. În privinţa productivităţii, România se clasează pe locul şapte la recolta de grâu. Surpriza este porumbul, unde România este vicecampioană în UE.
Datele estimative privind producţia de porumb de anul acesta plasează România pe un fruntaş loc doi. Potrivit datelor Reuters (bazate pe estimările Ministerului Agriculturii), România va devansa Italia la producţia de porumb, care va ajunge la 9,4 milioane de tone, cantitate depăşită numai de Franţa.
Până acum s-au recoltat 6,3 milioane de tone de porumb de pe două treimi din suprafaţa însămânţată. Un oficial al Ministerului Agriculturii spune că întreaga cantitate va fi recoltată în două săptămâni, iar producţia medie la hectar depăşeşte patru tone. Datele Institului de Statistică (INS) arată că, anul trecut, România a obţinut o producţie medie de 3,4 tone la hectar.
An agricol bun
Şi fermierii trag linie şi socotesc: a fost un an agricol bun pentru porumb. „Am obţinut peste 8,5 tone la hectar, în condiţiile în care am însămânţat cam 12.000 de hectare", spune Ioan Niculae, preşedintele InterAgro. În ceea ce priveşte preţul unei tone de grâu, acesta este de 600 de lei (140 de euro), acelaşi nivel la care se tranzacţionează pe bursele externe. Niculae spune că producţia de porumb autohtonă este incomparabil mai mică faţă de cea modificată genetic din America sau Brazilia şi vândută pe piaţa europeană.
Citiţi şi:
România, pe locul doi în UE la producţia de porumb. Baconschi: Putem deveni "grânarul" Europei
Ruşinea României: Jumătate din hrana noastră provine din import!
„Producţia de porumb ar putea fi mai mare şi cu 25% dacă s-ar permite cultivarea unor astfel de soiuri", spune Niculae. În UE, România ocupă primul loc la suprafaţa cultivată