Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocurile pe calculator intră în era 3D. Cât suntem de pregătiţi pentru a treia dimensiune

Publicat in Gandul, duminică 10 octombrie 2010 ·

Sony şi Nintendo văd în 3D o oportunitate de a duce experienţa de jucător la un nivel nemaiîntâlnit şi de a capta astfel noi audienţe. La rândul său, Microsoft lucrează la propria strategie 3D în domeniul jocurilor, dar nu toată lumea crede în viitorul celei de-a treia dimensiuni

În televiziune şi cinema, tehnologia 3D este din ce în ce mai prezentă. Chiar dacă încă se află la stadiul de moft pentru clienţi şi experiment pentru realizatori, este evident că e una din direcţiile spre care aceştia se îndreaptă.

Dar oare face 3D parte şi din viitorul jocurilor electronice? Până la urmă tot de un televizor vorbim sau de fratele mai mic al acestuia, monitorul.

Şi dacă ziarele au găsit o modalitate de a folosi imaginile tridimensionale, cât de greu o fi să o facă şi producătorii de jocuri?

De fapt, primii paşi au fost făcuţi. Consola Playstation 3 este favorizată fiind produsă tot de Sony, una din companiile deschizătoare de drumuri şi în 3D TV. E mai uşor să faci jocul potrivit pe consola ta care să funcţioneze bine pe televizorul produs tot de tine. Au apărut primele jocuri, dar nu toată lumea e convinsă că aşa se va scrie viitorul.

Primele reacţii ale clienţilor sunt pozitive

La o masă rotundă la conferinţa QuakeCon din acest an, designerul unei companii importante în domeniu, Bethesda, a răspuns cu o înjurătură nepublicabilă, urmată de "o urăsc, cred că e o găselniţă şi sper să moară!" Nu e greu de ghicit că există o tabără serioasă de sceptici, care nu cred în schimbarea drastică a modului în care se joacă lumea.

Sony şi Nintendo văd însă 3D ca o oportunitate de a duce experienţa de jucător la un nivel nemaiîntâlnit şi astfel de a capta noi audienţe. Şi Microsoft lucrează la propria strategie 3D în domeniul jocurilor.

E momentul în care se analizează cu pro şi contra. Ce şanse au jocurile 3D dacă televizoarele similare abia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, prima reacție după rezultatele exit poll la alegerile prezidențiale: ,,Am spus că nu facem politică, ci facem istorie și s-a adeverit”| VIDEO

Libertatea acum 23 minute
Călin Georgescu, candidatindependent la Președinția României, a făcut duminică, 24 noiembrie, primele declarații după rezultatele exit poll.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum o ora
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 5 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 4 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 4 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 4 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°