Braşoveanca Goetherer Piroska a simţit moartea respirându-i în ceafă, însă a reuşit să supravieţuiască lagărului nazist de concentrare şi exterminare. Miros de carne arsă, foamete şi schelete de om împrăştiate peste tot. Asta le-a rămas în memorie celor care au scăpat din cel mai mare şi cumplit lagăr din istoria omenirii.

Câteva secunde au despărţit-o pe braşoveanca Goetherer Piroska, acum în vârstă de 90 de ani, de sfârşitul pe care l-au cunoscut milioane de oameni în lagărul din Polonia. Multe lucruri a început deja să le uite. Nu poate uita însă niciodată ororile prin care a trecut în urmă cu aproape 70 de ani. Avea pe atunci o familie numeroasă: părinţii, două surori şi trei fraţi. Auschwitzul a însemnat sfârşitul tuturor.

Număr de lagăr: 20.513

„Ne-au ridicat pe mine, împreună cu Edith şi Lili, cu Otto, fratele meu şi cu părinţii mei. Până în ultimul moment am crezut că nu este adevărat ce se întâmpla. Era doar un coşmar. Pe Otto şi pe părinţii mei i-au trimis direct la camera de gazare. Ziceau că părinţii nu mai au putere să muncească aşa mult ca noi, ăştia tineri. Pe fratele meu, nu ştiu sub ce motiv, l-au omorât aşa, din prima. O auzeam pe mama urlând şi am văzut-o căzând din picioare, în rândul care ducea spre gazare. Este ultima amintire cu ea", spune femeia, cu lacrimi în ochi, retrăind parcă acele clipe de coşmar.

Ca fiecare evreu ajuns în lagăr, şi Piroska a primit un număr de înregistrare: 20.513. Este numărul ce i-a fost tatuat pe braţul stâng şi care stă şi acum mărturie ororilor prin care a trecut.

„Oricât ar vrea cineva să uite acele nenorociri, aceste tatuaje ne aduc aminte în fiecare clipă prin ce am trecut. Încă de a doua zi de când am ajuns acolo, am fost pusă la cărat de bolovani. Azi îi căram la deal, mâine îi aduceam la vale, şi tot aşa. Muncă fără rost", mai adaugă femeia.

După câteva luni în care si