CONTRAST. Moni şi Iri, la un eveniment monden.Dacă mai credea cineva că Monica şi Irinel se iubesc şi formează un cuplu fericit a avut ocazia să se convingă că s-a înşelat după ce milionarul de la Izvorani şi-a făcut de cap cu două femei, în timp ce soţia era la mii de kilometri depărtare. Psihologii contactaţi de CANCAN susţin că Monica este puternic afectată de scandalul conjugal, deşi se străduieşte cât poate de mult să n-o arate.
"Diva" joacă teatru!
"Monica a apărut la televizor doar pentru a arăta tuturor că este deasupra celor două femei cu care a înşelat-o propriul soţ. A încercat să le minimalizeze până în punctul în care le-a jignit. Atitudinea ei denotă că este foarte afectată, iar singurul atu în faţa celor două este copilul său, de care s-a şi folosit din plin", ne-a declarat psihologul Georgeta Ghinea.
În ceea ce-l priveşte pe Irinel, specialistul susţine că acesta s-a comportat imatur, iar aventura de la Izvorani nu a fost decât o poliţă plătită Monicăi pentru infidelităţile ei de până acum. "Ceea ce s-a întâmplat între ei este o dovadă a faptului că nu s-au iubit niciodată. Ambii au vrut doar să demonstreze lumii cine sunt ei de fapt. Ea a vrut să arate că şi-a câştigat statutul de vedetă, complexată fiind că vine de la ţară, iar el este complexat de statura sa şi a vrut să demonstreze că dacă are bani poate să aibă orice şi pe oricine. Asta nu este iubire", ne-a mai spus psihologul Ghinea.
CONTRAST. Moni şi Iri, la un eveniment monden.Dacă mai credea cineva că Monica şi Irinel se iubesc şi formează un cuplu fericit a avut ocazia să se convingă că s-a înşelat după ce milionarul de la Izvorani şi-a făcut de cap cu două femei, în timp ce soţia era la mii de kilometri depărtare. Psihologii contactaţi de CANCAN susţin că Monica este puternic afectată de scandalul conjugal, deşi se străduieşte cât poate de mult să n-o